Cetăţenii români pot folosi, pentru siguranţa călătoriei în spaţiul european, cardul european de asigurări de sănătate – spune directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Astfel, cu ajutorul acestuia, la nevoie, românii pot beneficia de serviciile acordate de unităţi medicale de stat, în oricare dintre cele 28 de state membre ale Uniunii, precum şi în Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
”Cardul național este cel care îți dă dreptul la servicii medicale și de fapt îţi certifică calitatea de asigurat pe teritoriul României, iar cardul european este cel folosit în Uniunea Europeană. Acest card, conform directivei europene, poate să fie înlocuit de acea adeverință și care îţi dă toate drepturile pe care le ai, dacă ai avea cardul în buzunar. Suntem spre finalitatea procedurilor de a face aceste carduri. Cardul european îți dă dreptul la a primi servicii medicale pentru ceea ce înseamnă urgență. Deci cu acel card european poți să te duci pentru serviciul medical programat”, a declarat Ciurchea în cadrul emisiunii „Serviciul de noapte” de la Radio România Actualități (RRA).
Românii asiguraţi în sistemul de asigurări de sănătate ar putea avea, de acum înainte, acces la toate decontările făcute în numele lor de către CNAS, pe anul precedent. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de Parlament şi este acum la promulgare, precizează RRA.