În legătură cu dr. Burnei, hărțuit și copleșit de acuzații care cad una după alta, dr. Chirculescu spune că nu știe dacă este sau nu vinovat, dar numai cine a operat mult știe că, pentru a-i face bine pacientului, trebuie, uneori, să depășești protocoalele. Și că este sănătos pentru sănătatea noastră ca să ne informăm înainte de acuza.
Dr. Florin Chirculescu scrie: Medicina nu e mecanică auto. Medicina nu e infailibilă – altminteri, tratatele n-ar dedica capitole întregi complicațiilor, accidentelor, incidentelor și mortalității. Medicina n-a fost, nu este, și nu va fi (niciodată!), sută la sută sigură. Orice practician o știe, căci demersul lui înseamnă, în mare măsură, să îngusteze plaja riscurilor pentru a obține un rezultat cât mai bun pentru pacient.
Aveam 15 ani și citeam „Citadela”, de Cronin. M-a marcat un episod din roman – iată de ce sunt chirurg. La un examen, personajul principal a fost întrebat de profesor. „De ce vrei să faci chirurgie?” Examinatul a răspuns: „Pentru că în chirurgie nu poți fi sigur niciodată.”
Lucrurile nu s-au schimbat major de atunci – cel puțin ca proces de luare a deciziilor, fapt dovedit de „bibliile” noastre, mereu în schimbare... Există inși, însă, care își imaginează că medicina e imuabilă și că n-are cum să dea greș. Așa e când dispui de Google și de cuvântul magic „protocoale”.
Ce faci, însă, când particularitățile unui caz ies din limitele protocoalelor? Ce faci când ai de-a face cu o situație, care nu e descrisă în cărți? Ce faci când pacientul se îndreaptă spre moarte? Îl lași în voia evoluției naturale, doar pentru că starea lui nu e cuprinsă în protocoale, sau pentru că-ți e teamă că-ți „strici statistica” (horribile dictu!) ? Îl trezești, dacă e pe masă, ca să-i ceri permisiunea să încerci să-l faci bine?
Nu există boli, există pacienți – iată o sintagmă pe care o știu toți. Cu toate astea, judecata publică merge pe dos: protocoale, protocoale și iar protocoale... Nu le respecți, ești culpabil.
Nu știu dacă doctorul Burnei e vinovat sau nu. Nu știu dacă tot ce se vehiculează public e adevărat sau nu – e treaba justiției. Mă interesează, însă, al naibii de mult, ideea acreditată recent, legată de „așa-zisul” experiment medical. Numai cine a operat mult știe că „planșele anatomice nu sângerează”. Numai cine a operat mult știe că nu-s două operații la fel. Numai cine a operat mult știe că pentru a-i face bine unui pacient, trebuie să depășești, când și când, protocoalele.
Aceasta nu e o pledoarie anti-protocoale. E doar o punere în temă pentru medicii frustrați că nu sunt în stare să se descurce cu cazurile reale. Acestor medici nu le pot spune decât că fie n-au citit suficient, fie că n-au fost la congrese, ca să vadă că protocoalele se schimbă mereu (spre binele pacientului), fie că practică o medicină din vârful buzelor și din pix.
În ce-i privește pe pacienți, să-i ferească Cel de Sus de medicii de felul acesta, care nu fac tot ce le stă în putință ca să rezolve cazul, chiar dacă nu e trecut în protocoale. Medicina e, slavă Domnului, plină de exemple în care medicii au rezolvat cazuri, nu boli, căci de n-ar fi așa, încă am spune, precum Hipocrat, că pacienții nu trebuie operați pentru „pietre în vezica urinară”, sau că tuberculoza nu trebuie tratată, fiindcă oricum, n-o să ai succes.
E fascinant să te documentezi serios – nu credeți, stimați concetățeni?
