Dr. Zsuzsanna Jakab, director regional OMS pentru Europa, cere ca să fie luate măsuri urgente la nivel naţional şi internaţional pentru a face faţă nevoilor de asistenţă medicală ale refugiaţilor şi imigranţilor care vin în Europa. Potrivit unui comunicat al OMS, aproximativ 350.000 de refugiaţi şi imigranţi au ajuns în ţări din Europa în 2015, la care se adaugă aproape 2 milioane de persoane refugiate în Turcia. Fluxul masiv de refugiaţi şi imigranţi în ţările Regiunii Europene OMS, care s-a accelarat în ultimele luni, impune o reacţie urgentă ca răspuns la nevoile în plan sanitar ale acestora. Măsurile trebuie luate la nivel naţional, internaţional şi intersectorial. Aceste măsuri sunt importante şi pentru sănătatea populaţiei, şi pentru protejaea şi promovarea drepturilor omului din partea comunităţilor de primire ai acestora. De la începutul anului şi până acum, aproximativ 350.000 de refugiaţi şi imigranţi au ajuns în ţările Europei , urmând să se adauge aproape 2 milioane de persoane care s-au refugiat în Turcia.
Chiar dacă există o legătură între acest val de imigranţi şi riscul răspândirii de boli infecţioase, această asociere nu este sistemică. Bolile transmisibile sunt, în principal, legate de starea de sărăcie. Refugiaţii şi imigranţii sunt expuşi mai ales bolilor infecţioase care sunt comune în Europa, fără legătură cu fluxul migrator. Riscul ca agenţii infecţioşi pentru unele boli, cum ar fi virusl Ebola sau coronavirusurile sindromului respirator al Orientului Mijolociu (MERS-CoV), este extrem de redus şi experienţa a demonstrat că, dacă acesta apare, el afectează călătorii obişnuiţi, turiştii sau personalul medical şi mai puţin pe refugiaţi şi imigranţi. Nu aceasta este prioritatea. Noi trebuie mai întâi să ne asigurăm ca fiecare persoană care se deplasează să aibă acces, fără restricţii, la un mediu primitor şi, atunci când este necesar, la servicii medicale de înaltă calitate, fără discriminare bazată pe sex, religie, vârstă, naţionalitate sau rasă », se precizează în comunicatul OMS.
OMS susţine politicile care prevăd servicii de sănătate pentru imigranţi şi refugiaţi, oricare ar fi statutul lor juridic. Refugiaţii şi imigranţii nu sunt grupuri omogene şi de aceea trebuie ca sistemele de sănătate să reacţioneze la diversele lor cerinţe. O menţiune specială este făcută în legătură cu refugiaţii şi imigranţii care ar putea fi expuşi violenţei, inclusiv violenţei sexiste şi sexuale sau prostituţiei forţate.