Din cauza substanţelor folosite de chirurgi pentru dezinfectare, mâinile lor arătau "ca nişte crocodili", spune doctorul Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic Sfânta Maria din Bucureşti.
Potrivit acestuia, probleme, la fel de grave, sunt şi cu alte firme, nu numai cu Hexi Pharma.
" Am avut o perioadă în care am folosit o substanță, culmea, pe care o folosim tot noi când mergem în Germania, de la aceeași societate. Numai că la noi — ca și pasta dumneavoastră de dinți sau detergentul — miros alt fel. Am constatat că mâinile noastre, ale chirurgilor, după 7 — 8 ore de operații, nu aș fi vrut să le vedeți. Am făcut numeroase referate, chiar și eu am făcut managerului și la fel toți colegii mei — pentru a putea scoate de pe formula aceasta de licitație cu prețul cel mai mic această substanță mizerabilă", avertizează medicul chirurg Narcis Copcă.
Mâinile chirurgilor prezentau prurit, eritem, descuamare și erau "ca niște crocodili" din cauza acelei substanţe care era "alcool pur".
Potrivit managerului Narcis Copcă, la Spitalul Sfânta Maria s-au folosit foarte puţine dezinfectante de la Hexi Pharma.
"Din păcate, economia aceasta cu posiblitatea cumpărării pe internet cu prețul cel mai mic nu lasă loc de joacă, nu ai voie să cumperi decât cu prețul cel mai mic. Vă mărturisesc că am avut un produs cu acest tip, l-am refuzat, au făcut contestație, au câștigat și a trebuit să îl cumpărăm. Am avut foarte multe plângeri",explică dr. Narcis Copcă.