La Târgu Mureş medicii de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant au efectuat cu succes al cincilea transplant de cord de anul acesta în România, anunţă rador.ro.
Un bărbat de 36 de ani din Piatra Neamţ a primit inima unui tânăr de 21 de ani aflat în moarte cerebrală la Spitalul din Baia Mare.
Agenția Națională de Transplant anunțase o prelevare de organe de la un donator în vârstă de 21 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral, internat în Spitalul Județean Baia - Mare.
În urma acestei prelevări, un număr de cinci persoane au beneficiat de transplant de organe: pulmonar, renal (2 persoane), de cord și hepatic.
Operaţia a durat şase ore şi jumătate.
De la donatorul inimii s-au mai prelevat rinichii, care au ajuns la Cluj Napoca, şi ficatul şi plămânii, care au fost transportaţi la spitale din Bucureşti.
Transplantul de cord, realizat de medicul Horațiu Suciu, i-a salvat viața unui pacient care era în așteptare de mai bine de un an.
„Cordul a venit cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. Receptorul este un tânăr de 36 de ani, din Piatra Neamţ, pacient aflat de aproximativ un an pe lista de aşteptare”, a declarat Horaţiu Suciu.
Centrul de Transplant din Tg. Mureș este singurul din România, prea puțin pentru o țară atât de mare..Pentru clinică este un număr relativ bun de transplanturi, însă pentru ţară este total insuficient, având în vedere că doar în acest centru se fac astfel de intervenţii.
Prin comparaţie, Ungaria a efectuat 60 de astfel de transplanturi de la începutul anului.
Medicii deplâng numărul redus de transplanturi de cord din ţara noastră în condiţiile în care 100 de pacienţi dintre care 30 sunt în stare gravă aşteaptă o inimă.
Potrivit mediului Horațiu Suciu, faptul că Ungaria a ajuns la efectuarea de 60 de transplanturi de cord în acest an nu este întâmplător, întrucât în această ţară există o politică în acest sens, dar şi susţinere financiară. Medicul precizează că aceste lucruri sunt, în România, foarte greu de făcut.
În ceea ce privește starea pacientului care a beneficiat de transplant, Horațiu Suciu a precizat că echipa care a efectuat transplantul este foarte mulţumită de evoluţia clinică a sa. Acesta este la terapie intensivă, este deja extubat şi are o stare bună.