Corupţia şi femeia de serviciu

29 Sep 1994
Corupţia şi femeia de serviciu
La ora când scriu aceste rânduri corupţia deja a fost înnăbuşită în România.  Adică, dezbaterile parlamentare asupra Raportului anticorupţie s-au încheiat. Chiar dacă în sală au fost multe locuri goale –iar pe cele ocupate se aflau cei acuzaţi de corupţie – „discuţiile au fost vii, animate”. Prin luările de cuvânt a fost înfierată şi stârpită pentru todeauna corupţia.  E drept că la un moment dat EA era cât p-aci să scape, furişându-se pe lângă stenodactilografă, dar dl Petre Roman, atent, a prins-o în ultima clipă şi ţi-a cârpit-o de a văzut stele verzi şi airbus-uri în  faţa ochilor. Acu’ şi ea proastă! Nu văzuse că în sală erau numai oameni drepţi, oneşti, incoruptibili? S-a găsit să apară tocmai în Parlament! Da’, în fond, îi dau şi ei dreptate că s-o fi săturat să tot umble prin ţară. Şi pe acolo, care se întâlnea cu ea, o lua de după umeri, aşezând-o în capul mesei. Uitasem să vă spun că până să o pleznească dl Petre Roman, săraca de ea a fost călcată în picioare de tote partidele politice, de ziceai că o să moară de inimă rea, nu altceva. Şi chiar ar fi murit până la urmă dacă nu intervenea femeia de serviciu a Parlamentului. Care, văzând-o în halul în care era, i s-a făcut milă şi a luat-o acasă; ce mai conta o gură în plus pe lângă alte şapte. Acasă la femeia de serviciu, corupţia a trăit mulţi ani fericiţi şi mai trăieşte şi azi! Şi-am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea corupţiei aşa! Bună dmineiaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră