Şi-a recucerit iubita, dar a şi lăsat-o cu gura căscată

14 Sep 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Şi-a recucerit iubita, dar a şi lăsat-o cu gura căscată

Un tânăr din orașul Siberian Biysk s-a împăcat cu prietena sa într-un mod absolut spectaculos. I-a cântat o serenadă, dar nu s-a cocoţat la etajul 3 unde stătea fata, ci şi-a urcat camionate până acolo, relatează BBC.  

Vecinii de pe strada Leningradskaya au semnalat pe site-ul social media Vkontakte că o camionetă este ridicată cu macaraua, iar alţii sperau ca poliţia să vină cât mai repede pentru a-l prinde pe şoferul zurlubatic. 

 

Dar, treptat, şi-au dat seama că este vorba despre o ocazie specială, camioneta fiind decorată cu baloane. Și când Yelena Gorbunova și-a deschis fereastra pentru a vedea ce se întâmplă, ea s-a trezit față în față cu fostul iubit, Alexander, încărcat cu flori, cadouri și un card de ziua ei, în timp ce un saxofonist îi cânta de jos melodia preferată - Visează.

Ea a declarat ziarului Metro din Rusia că Alexander "m-a surprins de multe ori cu cadouri, dar niciodată ca acum!" Ea a spus că s-au despărțit de trei săptămâni după ce timp de un an fuseseră iubiţi, dar gestul său romantic a convins-o  "să se împace cu el".

 


O relatare video de pe site-ul de știri TOK online a fost vizionat și difuzat pe larg în social media, iar poveste a ţinut buletine de știri la televiziuni şi în presă. 

A venit totuşi şi poliția  după ce s-au plâns unii vecini, dar Yelena le-a transmis pe VKontakte: "Invidiați-mă în tăcere. Poliția a făcut gestul cu atât mai interesant". Numai că poliţiştii au decis că nu a fost încălcată nici o lege

Alexander a declarat ziarului Biysky Rabochy că are o altă surpriză pentru Yelena - intenționează să o ceară de soţie, dar încă nu a "decis exact cum să procedeze".

Alte stiri din Reportaj

Ultima oră