Este prima femeie gazetar din România, în epoca în care această meserie era dedicată exclusiv bărbaţilor. Maria Rosetti este şi o figură centrală a celor întâmplate în perioada Revoluţiei de la 1848, devenind unul din simbolurile istoriei noastre, după ce a apărat idealurile naţionale alături de soţul ei, C.A. Rosetti, membru fondator al Academiei Române, jurnalist, revoluţionar şi fondator al Partidului Naţional Liberal, membru al marii familiei de boieri Rosetti, relatează editiadedimineata.ro.
Născută în 1820 la Guernesey, în Anglia, Maria Grant era fiica unui armator englez, Eduard Grant, mama sa, Maria Levasseur, fiind franţuzoaică. Maria a venit în Ţara Românească la fratele său, Effingham Grant, care îndeplinea funcţia de secretar al consulatului Marii Britanii din Bucureşti. S-a hotărât să rămână alături de fratele său, angajându-se educatoare a copiilor colonelului Ion Odobescu, notează volumul „Maria Rosetti” (Elisabeta Ioniţă, Editura Militară, 1979).
Maria Grant şi Constantin A. Rosetti s-au cunoscut prin fratele acesteia, cei doi bărbaţi având relaţii de prietenie şi de afaceri de mai multă vreme. Au purtat o corespondenţă bogată, Rosetti aflându-se la Paris. La 31 august 1847, Maria Grant şi Constantin A. Rosetti s-au căsătorit în rit evanghelic anglican în oraşul Plymouth. O nouă ceremonie în rit ortodox s-a ţinut la Viena.
În iarna şi primăvara anului 1848, Maria Grant a fost prezentă la cercurile organizate de Constantin A. Rosetti, purtând discuţii pe marginea creaţiilor literare, dar şi a problemelor politice care erau în atenţia tuturor. Aşa i-a cunoscut pe fruntaşii revoluţionari Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica, fraţii Goleşti şi îndeosebi pe Ion C. Brătianu. Primul copil al familiei s-a născut la 6 iunie 1848, soţii Rosetti dându-i numele Liberty (Libertate) evocând astfel, încă o dată, idealul pe care-l doreau transformat în realitate.
Fotografie Maria Rosetti, Cabinetul de Stampe, Biblioteca Academiei Române
Arestarea soţului său, alături de alţi revoluţionari, la 13 septembrie 1848, şi, mai târziu, exilul impus acestora, prin semnarea decretului de către comisarul împărătesc Faud Efendi şi caimacanul C. Cantacuzino, la 25 septembrie, a determinat-o pe Maria Rosetti să îi însoţească pe aceştia, ajutându-i de-a lungul drumului, cu alimente, haine groase şi cuvinte de încurajare.
Pictorul C.D. Rosenthal, care i-a fost alături în această grea încercare, i-a imortalizat chipul în două tablouri, cel mai reprezentativ fiind cel intitulat „România revoluţionară”, chipul şi atitudinea Mariei Rosetti evocând revoluţia de la 1848. Despre Maria Rosetti au scris cu admiraţie Dimitrie Bolintineanu, dar şi istoricul francez Jules Michelet, care a evocat-o în lucrarea intitulată „Principautes Danubiennes: Madame Rosetti, 1848”, publicată pentru prima dată în ziarul „L’Evenement”, în 1851: „Ea a fost aleasă să simbolizeze abnegaţia şi puterea de sacrificiu a revoluţionarului devotat”, consemnează acelaşi volum.
Familia Rosetti şi-a început anii exilului mai întâi la Viena, apoi, la Paris, un exil care a durat până în iunie 1857. La Paris, Maria Rosetti a legat repede prietenii cu soţia lui Edgar Quinet, Mina, dar şi cu soţia lui Alfred Dumensil, Adele. Maria s-a făcut repede remarcată. Ea susţinea recitaluri literare şi muzicale, cânta la pian, dar şi cu vocea, ştiind numeroase cântece, multe româneşti. Maria a tradus în limba franceză din baladele şi doinele româneşti.
La 28 ianuarie 1850 s-a născut Mircea, apoi la 17 mai 1851 a venit pe lume Ion-Tudor, următorul a fost Vintilă, la 23 ianuarie 1853, apoi Horia, născut la 14 iunie 1855. Elena-Maria s-a născut în octombrie 1857, la scurt timp după întoarcerea din exil, iar mezinul, Anton, s-a născut în 1859.
Spirit activ şi realist, Maria şi-a îndreptat atenţia spre învăţământul pentru fete, un domeniu încă deficitar, chiar dacă adoptarea, în martie 1864, a Legii organizării învăţământului a impulsionat creşterea numărului şcolilor primare, secundare, sprijinind şi dezvoltarea învăţământului universitar. Astfel, „Monitorul oficial” nr. 46 din 11 martie 1866 menţiona numele ei ca membră în comisia constituită de către Consiliul permanent al Instrucţiunii publice, în scopul unei mai bune organizări a conducerii şcolii centrale de fete din Bucureşti, precum şi a celei din Iaşi. În acelaşi an, Maria Rosetti se află în „Comitetul pentru ajutorul celor în lipsă de hrană”, constituit prin decretul Înaltei Locotenenţe, arată volumul „Maria Rosetti” (Elisabeta Ioniţă, Editura Militară, 1979).
Maria Rosetti a scris numeroase articole, devenind prima femeie ziarist din ţara noastră. Cele mai multe articole le-a publicat în ziarul „Românul” şi în „Românul de duminecă”, anexa-magazin al primului. Temele abordate cuprindeau o problematică largă, variată, de la romanul foileton cu iz sentimental în nota epocii, până la articole cu caracter teoretic de educaţie familială, acordând atenţie femeilor şi, cu precădere, educaţiei copiilor. A editat revista „Mama şi copilul”, primul număr apărând la 14 iulie 1856, fiind unica şi prima publicaţie din ţara noastră cu un asemenea profil.
În contextul declanşării Războiului de Independenţă, a luat iniţiativa unor întâlniri chiar în casa ei, înscriindu-şi în mod activ prezenţa în contribuţia generală pentru susţinerea frontului. Fie în cadrul acţiunilor iniţiate de Societatea de Cruce Roşie din România, dar mai ales prin activităţi proprii, aşa cum a fost şi cea a Comitetului femeilor condus de Maria Rosetti, din care au făcut parte Elena Cantacuzino, Maria Bilcescu, Eliza Suţu, Adela Felix şi altele, multe fiind soţii de medici. Un apel către public pentru strângerea de fonduri, dar şi pentru acordarea de donaţii, a fost redactat şi publicat în „Românul”.
În august 1877 se înfiinţa „micul spital pentru răniţi (…) prin strădaniile doamnei Maria Rosetti în asociaţiune cu alte doamne, să fie instalat în oraşul Craiova sub numele de Ospiciul Independenţei”. Luptele s-au intensificat, după cum scria „Românul” la 3 noiembrie 1877, fiind nevoie de organizarea unui alt spital la Turnu Măgurele. În darea de seamă a Societăţii de Cruce Roşie din România, cu privire la activităţile pe care le-a desfăşurat în anii 1876-1878, se consemnează că: „Doamna Maria C.A. Rosetti a organizat în Turnu Măgurele spitalele nr. 2 şi 3 cu numirea Ospiciul Independenţei, şi nu numai că a fost administratora acestor spitale, dar în tot timpul resboiului a îndeplinit cu neobosire şi admirabil devotament sarcina de soră de caritate îngrijind de răniţii şi bolnavii ce i se trimitea”.
Pentru activitatea desfăşurată în timpul războiului pentru independenţă din 1877-1878, care a avut un larg ecou şi în străinătate, i-a fost atribuită diploma Societăţii Naţionale a Crucii Roşii din Belgia fiind declarată „membră de onoare”.
Mariei Rosetti a murit la 14 februarie 1893.
Vintilă C.A. Rosetti a reunit mai multe istorioare şi mici nuvele, care au fost publicate şi în ziarele „Românul” şi „Românul literar”, într-un volum intitulat „Maria C.A. Rosetti. Scrieri din 1864 şi 1865”, cu o introducere reprezentând aprecierile istoricului francez Jules Michelet despre opera ei. În volum au fost cuprinse şi alte lucrări literare, printre care şi o poezie scrisă în martie 1864.
