Jules Gabriel Verne s-a născut la 8 februarie 1828, la Nantes, în Franţa, fiind fiul procurorului Pierre Verne și al Sophiei Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe, provenită dintr-o familie de navigatori și armatori cu ascendență scoțiană. Jules a fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei, ceilalţi fiind Paul (născut în 1829) și alte trei surori – Anna (născută în 1836), Mathilde (născută în 1839) și Marie (născută în 1842).
În anul 1834, Jules va frecventa școala unei anume daoamne Sambin, iar în anul 1835, va intra, alături de fratele său, la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție religioasă cu un spirit catolic strict. Se va remarca la materii precum geografia, greaca, latina și muzica – un domeniu care va fi una din pasiunile sale, pentru întreaga existenţă.
În anul 1847, pleacă să studieze Dreptul la Paris, la îndemnul tatălui său, care dorea să-i urmeze în carieră. După primul an de Drept, revine la Nantes, unde trăieşte o poveste de dragoste, însă, la scurtă vreme, părinţii fetei decid să-şi căsătorească fiica cu un bărbat mai în vârstă, din cauza viitorului incert al lui Verne. După această dezamăgire, în anul 1848, el va pleca definitiv la Paris, unde se va refugia în dragostea pentru literatură, fiind interesat, mai ales, de scrierile lui Victor Hugo.
Jules Verne, precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice, a rămas cel mai tradus scriitor francez, operele sale fiind transpuse în versiuni în peste 140 de limbi, în întreaga lume – unele surse afirmând că, în întreaga lume, au fost realizate circa 4700 traduceri ale operelor sale, în 148 de limbi, Verne fiind al doilea cel mai tradus autor din toate timpurile după Agatha Christie.România este prezentată în câteva din scrierile lui Jules Verne: în „Kéraban Încăpățânatul” (1882) – unde, în periplul său în jurul Mării Negre, Kéraban trece prin Dobrogea, în „Mathias Sandorf” (1885) – în care castelul contelui maghiar este situat în Transilvania, în „Claudius Bombarnac” (1891) – în care, în vagoanele trenului Marele Transasiatic se află un călător clandestin român, Cincu, plecat să-şi întâlnească logodnica, Zinca, la Pekin, în „Castelul din Carpați” (1892) – în care, întreaga acțiune se petrece în Transilvania şi în „Pilotul de pe Dunăre” (1901) – în care ultima etapă a călătoriei pe Dunăre se desfăşoară între Porțile de Fier şi Delta Dunării.
Specialiştii susţin că în biografia scriitorului există o perioadă, cea cuprinsă între anii 1882-1886, în care nu s-au putut identifica cu exactitate locurile prin care a ajuns Jules Verne și se presupune că ar fi ajuns în Transilvania. El ar fi fost însoţit de o femeie frumoasă din Homorod, ultima mare iubire a lui Jules Verne, iar dragostea celor doi s-ar fi consumat și în pitorescul peisaj al castelului din Carpaţi. Localnicii vorbesc despre o fată de 17 ani (Luiza), care şi-a abandonat viitorul soţ în toiul pregătirilor de nuntă şi a fugit de acasă cu Jules Verne. Ea a fost numită de către Jules Verne „unica sirenă”, însoţindu-l pe scriitor în acest timp. Cei doi s-au despărţit, iar Luiza s-a căsătorit cu un alt bărbat şi s-a mutat în Bucureşti. Ea nu l-a uitat pe Jules Verne, iar dragostea lor a continuat, prin scrisori, deşi cu timpul s-a stins. În 1944, într-un scrin, o familie din Bucureşti a găsit câteva scrisori de dragoste de la Jules Verne către Luiza. Aceasta şi-a păstrat corespondenţa cu scriitorul, pe care a lăsat-o moştenire nepoţilor săi. De-a lungul timpului, mai mulţi ziarişti au găsit probe incontestabile ale relaţiei dintre Luiza şi Jules. Este sigur că s-au cunoscut şi că Luiza a fost la Amiens, în locuinţa lui Jules Verne. Unele obiecte aparţinând celebrului scriitor au rămas urmaşilor Luizei din România.
