Ștefania Mărăcineanu s-a născut în București, pe 18 iunie 1882. Despre viața ei timpurie se știu foarte puține lucruri, cu excepția faptului că a avut o copilărie nefericită, despre care nu a vrut să vorbească niciodată. A avut însă o carieră strălucitoare în domeniul științelor. În 1910, a terminat cursurile Facultății de Științe Fizico-Chimice, și a predat o perioadă la Școala Centrală din București, o școală publică de fete, potrivit wikipedia.ro. În 1922, sosea la Paris cu o bursă din partea Ministerului de Ştiinţe din România, pentru a urma cursurile de radioactivitate ținute de Marie Curie la Institutul Radiului din Paris. Remarcată de aceasta, Mărăcineanu a fost acceptată în laboratoarele savantei, unde a lucrat cu oameni de ştiinţă remarcabili.
Ploaia artificială face parte, astăzi, din ceea ce se numeşte “manipulare climatică”, acest concept însemnând, la modul general şi teoretic, schimbarea parametrilor fizici care controlează fenomenele meteorologice, scopul fiind obţinerea unor condiţii favorabile pentru om, pentru mediul înconjurător, atenuându-se manifestările naturale violente.
În mod special, prin ploaia artificială, se urmăreşte reglarea cantităţii de precipitaţii, prin diverse metode, în perioadele de secetă extremă, când anumite regiuni suferă din cauza necesarului de apă, când producţiile agricole sunt compromise.
Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că tehnologia ploii artificiale a fost inventată şi experimentată pentru prima dată în România, în 1931, de către un om de ştiinţă remarcabil – fiziciana şi chimista Ştefania Mărăcineanu, de la a cărei naştere s-au împlinit în iunie, anul acesta, 140 de ani.
Ştefania Mărăcineanu este unul dintre acei români geniali, care, la vremea lor, au atras atenţia lumii ştiinţifice internaţionale, prin gândirea, lucrările şi relizarile lor excepţionale. Invenţiile şi, mai ales, descoperirile sale despre radioactivitatea artificială, un domeniu de pionierat la timpul respectiv, au adus-o pe Ştefania Mărăcineanu foarte aproape de Premiul Nobel, pe care l-a ratat din pricina unei mari nedreptăţi.
Până la ploaia artificială, cercetările Ştefaniei Mărăcineanu s-au concentrat asupra radioactivităţii artificiale (tema tezei sale de doctorat, din 1924), mai ales în condiţiile în care a avut ocazia să lucreze alături de savanta franceza (de origine poloneză) Marie Curie, care era entuziasmată de “perfecta cunoaştere a măsurării electrometrice” şi de munca în laborator a fizicienei şi chimistei românce.
Prin îndelungate experimente de laborator, în perioada în care s-a aflat la Paris, Ştefania Mărăcineanu, printre altele, a ajuns la concluzia că “radioactivitatea artificială reprezintă fenomenul fizic prin care nucleul unui atom instabil sau radioizotop poate fi transformat artificial pentru a degaja energie sub formă de radiații”, un aspect care, în 1935, a adus premiul Nobel lui Irene Joliot-Curie (fiica oamenilor de ştiinţă Marie Curie şi Pierre Curie) şi soţului acesteia, Jean Frédéric Joliot-Curie, pentru descoperirea radioactivităţii artificiale, deşi românca făcuse extraordinara descoperire, dovadă fiind şi teza sa de doctorat.
Pentru că experimentul cu ploaia artificială din Bărăgan a fost un succes incredibil pentru timpul respectiv, Ştefania Mărăcineanu a fost trimisă de guvernul francez să experimenteze „ploaia artificială” şi în Algeria, la vremea aceea colonie franceză. Ulterior, după 1945, cercetările legate de ploaia artificială au continuat şi în alte ţări, mai ales în SUA, substanţele folosite pentru injectarea norilor fiind iodura de argint sau zăpada carbonică.
