Marcăm, la 20 martie 2020, împlinirea a 200 de ani de la nașterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 20 martie 1820, la Bârlad, într-o veche familie de boieri pământeni.
Cuza a beneficiat de o educație occidentală modernă, la pensionul francez din Iași, condus de Victor Cuenin, unde a fost coleg cu Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri, obținând diploma de bacalaureat la Paris în 1835.
La 30 aprilie 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti. Alexandru Ioan Cuza a urmat o carieră administrativă și militară, participând la Revoluția de la 1848 din Moldova și la mișcarea unionistă, amintesc Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
Alexandru Ioan Cuza, portret din 1859
Unirea Principatelor a fost posibilă datorită dorinţei de unire a românilor și impunerii voinței generaţiei paşoptiste, care a acţionat într-un context internaţional favorabil apărut după Războiul Crimeii (1853-1856).
Opiniile marilor puteri ale vremii erau împărţite în ceea ce priveşte Unirea Principatelor, în funcţie de interesele lor strategice de politică externă. În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc, care au optat pentru unire.
Proclamarea Unirii Principatelor la 24 ianuarie 1859, tablou de Theodor Aman
Având în vedere opțiunea unionistă, la 7 august 1858 a fost semnată Convenția de la Paris care stabilea ca unirea principatelor române să fie una formală, fiecare principat având propriile sale instituţii legislative şi executive, cu propriul domn ales.
Convenţia de la Paris nu specifica vreo interdicție ca aceeași persoană să poată fi aleasă ca domn al ambelor principate, deoarece acest lucru părea imposibil.
Cu toate acestea, politicienii din ambele principate, indiferent de orientarea lor politică, s-au pus de acord să îl aleagă domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Acesta a obținut acest consens decisiv deși nu se remarcase până atunci ca o personalitate politică de prim rang.
Proiect de recunoaștere temporară și organizare a Principatelor Moldovei şi Valahiei (1859)
Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1959 a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti.
Prin dubla alegere, clasa politică românească a pus marile puteri în faţa „faptului împlinit”, deşi soluţia reprezentase o depăşire ingenioasă a Convenţiei de la Paris.
Tânăra diplomație română a întreprins atunci primele demersuri pentru recunoaşterea dublei alegeri, fiind trimise imediat misiuni diplomatice la Constantinopol și în principalele capitalele europene.
Contextul internaţional a ajutat din nou Principatele dar recunoaşterea dublei alegeri nu era suficientă, fiind necesară consolidarea noului statut. Pentru a obţine unirea deplină, Alexandru Ioan Cuza a adoptat o serie de măsuri administrative și legislative care vizau unificarea administrativă a tânărului stat.
Circulară adresată ambasadorilor de la Constantinopol referitoare la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
În plan extern au fost iniţiate o serie de noi demersuri diplomatice, cauza Principatelor fiind susținută personal de domnitor, care a efectuat o vizită la Constantinopol în septembrie 1860.
Cu această ocazie, sultanul Abdul Medjid i-a oferit domnitorului Alexandru Ioan Cuza o splendidă sabie de învestitură de tip shamshir, lucrată la comanda sultanului de către bijutierii armeni din Constantinopol.
Sabia de învestitură a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din patrimoniul MAE
Sabia reprezintă, din punct de vedere simbolic, recunoașterea de către Imperiul Otoman a Unirii de la 1859. Obiectul a intrat în patrimoniul MAE în 1991, ca urmare a achiziționării acestuia de către Ambasada României la Londra, cu sprijinul Centralei MAE, la o licitație desfășurată de o renumită casă de licitații de la Londra, la sfârșitul anului 1990.
Costurile achiziționării sabiei de învestitură au fost acoperite prin donații individuale ale diplomaților români. În cadrul aceleiași licitații a fost achiziționată și sabia de paradă a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dăruită acestuia de prințul sârb Mihail Obrenovici în 1862, care se află expusă acum la Muzeul Național Cotroceni.
1861 Hattişerif al sultanului Abdul Aziz prin care recunoaște dubla domnie a lui Alexandru Ioan Cuza
În aceste condiţii, Imperiul Otoman a fost de acord să recunoască Unirea – dar numai pe durata domniei lui Cuza – cu un singur guvern şi un singur parlament, la 11 decembrie 1861 fiind emisă „Proclamaţia Unirii”, în care se arăta că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată [iar] alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”.
Pe 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic, sub conducerea lui Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie și-a deschis lucrările și prima Adunare Legislativă unică, Bucureștiul fiind desemnat capitala întregii ţări.
1862 Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de unificare și organizare a Ministerului Afacerilor Externe
Printre măsurile de modernizare a statului şi a societăţii româneşti, s-a înscris şi reorganizarea Ministerului Afacerilor Externe pe baze moderne, prin unificarea celor două departamente de externe ale Munteniei și Moldovei, la 22 ianuarie 1862.
Primul ministru al Afacerilor Străine al României unite a fost Apostol Arsache, în funcție în perioada 22 ianuarie 1862 - 24 iunie 1862. După asasinarea prim ministrului Barbu Catargiu, a îndeplinit interimar și această funcție, între 8-23 iunie 1862.
Apariţia unei instituţii unice care avea ca principal obiectiv reglementarea legăturilor externe ale tânărului stat a impulsionat eforturile de emancipare politică şi de dobândire a unui statut internaţional independent și suveran.
Corespondența publică dintre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Marele Vizir Fuad Paşa din 1865. Răspunsul Domnitorului reflecta voința României de a obține independența, fapt realizat mai târziu, la 1877
Guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866). Exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării, în Germania, unde moare la 53 de ani.
Ministerul Afacerilor Externe rememorează cu recunoştinţă personalitatea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și activitatea diplomaţiei româneşti care au acţionat în acele timpuri complicate pentru recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi pentru pregătirea următorului moment esenţial din istoria naţiunii române, respectiv dobândirea independenţei de stat.
Întâlnirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza cu Sultanul Abdulaziz din 1864, litografie din Arhivele Imperiale Otomane
În această perioadă de încercări dramatice pentru întreaga lume și pentru țara noastră, astfel de momente istorice trebuie să fie un îndemn la solidaritate, rațiune și consens pentru depășirea oricăror obstacole!
