Unii și-ar dori un cutremur la Palatul Victoria, dar eu îi asigur că doar lor le fuge pământul de sub picioare. Guvernul pe care-l conduc e extrem de stabil, are susținerea PSD, are susținerea coaliției, afirmă premierul Grindeanu, respingând astfel informaţiile vehiculate în spaţiul public privind o remaniere guvernamentală şi răcirea relaţiilor dintre el şi liderul PSD, Liviu Dragnea.
"România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Să știți că de aici plec în evaluarea pe care o fac. (...) Monitorizez constant activitatea miniștrilor care fac parte din cabinet. Cred că totuși vorbim mult prea repede de remanieri și eu n-am văzut pe cineva care să spună — pe mine, ca prim-ministru, președintele PSD, Liviu Dragnea, președintele ALDE, domnul Călin Popescu Tăriceanu — ceva legat de remanieri. A apărut așa, dintr-odată, ca și discuție publică. Conduc un Guvern care are o susținere largă în Parlament. Avem datele oficiale furnizate de către INS, sunt lucruri bune. Și, dacă îmi permiteți, o comparație cu fotbalul, nu știu dacă cineva face schimbări în minutul 15, când conduci cu 3-0. Cam așa suntem în momentul ăsta", a mai spus premierul Grindeanu, într-un interviu acordat Agerpres.
El a negat şi o presupusă răcire a relaţiilor cu liderul PSD, Liviu Dragnea, despre cei doi afirmându-se că s-au ignorat reciproc la aniversarea liderului senatorilor PSD, Mihai Fifor .
"Nu aleargă pe culoare diferite prim-ministrul și președintele PSD, Liviu Dragnea. Pe amândoi, și asta v-o spun eu, ca prim-ministru, ne interesează să facem ceea ce am spus că avem de făcut în acești patru ani'', a subliniat șeful Executivului.
Grindeanu a mai spus că la el e tot timpul uşa deschisă, negând indirect informaţiile că Liviu Dragnea l-ar fi rugat să-l primească într-o audienţă dacă are timp.
''În PSD există un președinte, pe numele lui Liviu Dragnea. La Palatul Victoria există un prim-ministru, Sorin Grindeanu. (...) Poate sunt obișnuiți românii și au fost obișnuiți în acești ani ca tot timpul să existe discuții de multe ori între președintele în funcție și primul-ministru. Avem cazuri, Traian Băsescu — Călin Popescu-Tăriceanu. Lucrurile nu stau așa. Lucrurile stau în cu totul alte coordonate. Eu și președintele partidului din care fac parte ne dorim un lucru, ca ceea ce am spus că trebuie să facem, să facem. Pentru asta ne-au votat oamenii, nu cine are chei sau nu are. Iar la mine, apropo de chestiunea asta, e ușa tot timpul deschisă. Și asta o știu cu toții, că vorbim de primari, că vorbim de președinți de consilii județene, de deputați sau de senatori'', a mai spus șeful Executivului.