Soția președintelui României, Carmen Iohannis, va juca pentru prima dată tenis la turneul "Sibiu Open", duminică după-amiază, când va apărea pe terenul de zgură împreună cu copiii care se pregătesc la Clubul Pamira, a anunțat într-o conferință de presă organizatorul competiției, Marius Vecerdea,scrie agerpres.ro.
"Am făcut propunerea să participe direct. Și o să o vedem pe doamna Iohannis, probabil practicând. Va juca tenis cu copiii, în cadrul Kid's Day, duminică. Are emoții", a spus Marius Vecerdea.
Întrebat de corespondentul agerpres dacă președintele Iohannis va fi duminică prezent în tribune la "Sibiu Open" pentru a-și susține soția, Vecerdea a răspuns: "Foarte posibil că da".
Carmen Iohannis se antrenează la respectivul club privat de tenis din Sibiu.
Soția președintelui României a marcat o altă premieră în acest an, alergând pentru prima dată la un maraton caritabil cu elevii ei, pe o distanță de peste 5 kilometri, susținând astfel cumpărarea de aparatură pentru secția de prematuri a celui mai mare spital public din Sibiu. La maraton, ea a fost susținută de președintele Iohannis.