"Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ”Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție”, scrie Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
De altfel, nici fostul preşedinte Traian Băsescu nu crede că Tăriceanu a luat mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, aşa cum s-a vehiculat. "Nu vă supăraţi, dar nu. Oricât război am avut cu el, nu cred că Tăriceanu ar putea lua un milion", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la B1 TV, solicitat să comenteze informaţia neoficială potrivit căreia Călin Popescu Tăriceanu a luat mită un milion de euro pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator la Deltei Dunării.
Fostul preşedinte spune că e posibil să fi fost o sponsorizare la partid, ceea ce e altceva. "Ştiţi care este povestea cu sponsorizările la partid. A fost o perioadă de tranziţie. Eu nu sunt apărător al acestor practici, mai ales când ele provin de la condiţionări sau de la promisiuni, însă cei care sunt în marile funcţii, că sunt servicii de informaţii, că sunt în fruntea parchetelor, sunt numiţi totuşi de nişte oameni politici, la propunerea ministrului, se ajunge la preşedinte. Păi omul ăla politic care i-a făcut propunerea a câştigat ceva în alegeri şi a folosit banii ca să facă afişe, să dea spoturi la TV, deci şi sfinţii sunt la origine efect al acestor traume ale perioadei de tranziţie. Nici ei nu au venit din cer, au fost numiţi de nişte oameni politici", a susţinut Băsescu, conform mediafax.ro.
Ulterior, într-o postare pe Facebook, fostul preşedinte a scris că "Bogdan Olteanu, un trofeu major reținut de DNA. Fără documente din dosar date presei; fără spectacolul sosirii la DNA transmis în direct; fără spectacolul ieșirii din DNA încătușat și transmis în direct de toate televiziunile de știri; un comunicat sec despre acuzații și fără... "cu sprijinul SRI"; nu s-au regizat condiții pentru ca acuzatul să fie "judecat de popor", să se creeze presiune pe judecători în vederea arestării preventive, acuzatului i s-au respectat dreptul constituțional la apărare și dreptul la imagine; de aceea, acțiunea DNA, cel puțin pentru mine, este credibilă și exclude suspiciunea că DNA face un joc politic. Vor trece ani mulți până când pseudo-justiția de sub sigla de pe sediul DNA, practicată în 2015 și începutul lui 2016, să fie ștearsă de pe obrazul justiției, chiar dacă poporul a aplaudat frenetic".