Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a anunţat marţi că se va înscrie în cursa internă pentru preşedinţia PSD care va avea loc la 11 octombrie. Este al patrulea candidat care râvneşte funcţia de preşedinte al PSD, după Liviu Dragnea, Nicolae Şerban şi Daniel Savu.
Negoiţă îşi motivează candidatura prin situaţia dificilă în care se găseşte PSD după ce premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari, iar liderul interimar al partidului, Liviu Dragnea, este condamnat în primă instanţă în Dosarul Referendumul. "Este un moment crucial pentru PSD, cel mai mare partid din România, care este la Putere, are prim-ministru, este într-o situație delicată", a declarat Negoiţă.
În acest context, el a susţinut că este nevoie de multă responsabilitate. "Oamenii se așteaptă de la noi la maturitate. PSD de fiecare dată a arătat-o. (...) Doar în momentele grele se văd cei care au determinare, au curaj și dorința de a ajuta la ieșirea din impas. Nu ne putem permite acțiuni sau opțiuni riscante. În consecință da, sunt decis să candidez pentru funcția de președinte al PSD la scrutinul din 11 octombrie, pe care l-am stabilit ieri în Comitetul Executiv", a mai spus Negoiţă.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!