"Dacă o să intru într-un partid, va trebui să am convingerea că sunt întrunite condițiile să pot să duc unele lucruri mai departe. Nu pot să fiu eficient dacă mă implic într-un proiect în care nu cred".
Premierul Cioloș a mai spus că USR poate da mai multă consistență abordărilor economice, și încă nu e târziu, iar PNL trebuie să continue reformele în partid, ca să arate că a înțeles mesajul electoratului că e nevoie de forțe politice înnoite.
M-aș bucura sa văd că în această campanie e mai multă consistență a programelor, a obiectivelor pe care le au partidele și nu simt asta, mai declară premierul Dacian Cioloș.
În legătură cu faptul că PNL îi folosește imaginea în afișele electorale și dacă a cerut să elimine fotografia, premierul Cioloaș a precizat:
Da, am avut o discuție pe această temă. Dar mi-au zis că era o poză publică pe care am pus-o pe acea platformă, așa că nu cred că mai are rost să continuăm dezbaterea pe acest subiect. Nu acesta este elementul esențial în relația dintre mine și partidele care mă susțin.
În același interviu premierul susține că e îngrijorat de situația de la Autoritatea Electorală Permanentă, explicând modul în care se va realiza filmarea numarătorii voturilor în secții, chiar în cazul ar apărea unele probleme, la alegerile din data de 11 decembrie. Dacă cumva o cameră nu mai funcționează, apare alarma la dispeceratul STS care trimite imediat echipa acolo, a anunțat premierul.