Premierul Victor Ponta, liderul PSD, afirmă că este acceptabil ca foşti sefi de stat să devină senatori de drept, propunere aflată la comisia de revizuire a Constituţiei, arătând însă că lucrările comisiei sunt blocate de opoziţie, dar că spera să fie deblocate cu ajutorul preşedintelui Iohannis.
"Din câte ştiu, in Comisia pentru revizurea Constituţiei a existat aceasta propunere. Mi se pare o propunere acceptabilă, pentru că ştiu că şi alte ţări au aşa ceva", a declarat Ponta, întrebat dacă ar fi de acord cu un astfel de amendament la Constituţie, relatează Mediafax.
Ponta a adăugat însă că întrebarea este "pur teoretică", deoarece procesul de revizuire a Constituţiei este blocat de opoziţie, dar speră ca preşedintele Klaus Iohannis să-i convingă pe membrii opozitţei că este vorba de un proces necesar.
Senatorul UNPR, Constantin Popa, a inițiat un amendament care să fie introdus în viitoare Constituție prin care foştii preşedinţii ai României - Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu - cei ai Academiei Române şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe a României să fie senatori de drept.