"Trebuie să lăsam la o parte supărarea și trebuie să ne asumăm pericolul pentru a face ceea ce e bine pentru concetățenii noștri. Pe 5 iunie îmi doresc să câștige cât mai mulți dintre candidații noștri, îmi doresc ca în toamnă candidații la Parlament ai PSD, ai ALDE, UNPR să formeze din nou majoritatea, așa cum au format-o prin votul din 2012 și, de data aceasta, să se strice cât mai puțin în 2016 față de ceea ce am moștenit în 2012. Altfel îmi este foarte teamă, pentru că am învățat în acești ani câteva lucruri, îmi este foarte teamă ca 2017 să nu fie din nou ca 2010. Țineți minte, la alegeri președintele de atunci ne spunea că totul e foarte bine și a venit 2010 cu tăieri, cu măsuri dureroase. Vreau să cred că această stricăciune din 2016 poate fi oprită la timp, înainte de a-i face pe oameni să sufere și să ne spună din nou nouă: 'Ce faceți, veniți? Că uite ce ne fac cei de acum'", a declarat Ponta.
Fostul premier a spus că, dacă România nu va avea cât mai repede un "guvern legitim", care să aibă sprijin popular, țara s-ar putea confrunta cu o nouă criză economică.
"Categoric da (o criză în 2017, n.r.) dacă nu se întâmplă ceva și rapid să vină un guvern, în primul rând un guvern legitim, care să aibă sprijin popular prin alegeri și cu oameni pricepuți — cei care sunt acum miniștri sunt niște catastrofe din puncte de vedere profesional — și care să aibă alte priorități. Cei de acum se ocupă de doar de modificarea prin ordonanță a Codului penal, a Codului de procedură, de referendum, în loc să se ocupe de ce ne-am ocupat noi patru ani și anume, de economie și de parte socială (...) După creșterea salarială a domnului Iohannis eu nu am mai văzut o creștere salarială anul acesta, doar la domnul Iohannis, că dânsul are multe case de întreținut. Dacă avea numai una, îi ajungea salariul mai mic", a afirmat Ponta, întrebat cu privire la o posibilă criză economică în 2017.
"Anul acesta fonduri europene absorbit — zero, anul trecut au fost 5 miliarde de euro, încasări bugetare mai mici am văzut deja pe primele 4 luni. Investiții — și se spunea că nu face investiții Guvernul Ponta — și anul acesta sunt la 40% din ce făceam noi, și din faptul că toată țara e blocată. Uitați-vă puțin, anul acesta recepționăm 0 kilometri, nu de autostradă, de șosea. Nimeni nu semnează nicio hârtie, iar când se întâmplă câte un necaz, mi-am adus aminte de doamna ministru Pană, pe noi ne critica lumea când mergeam la inundații, pe cei de acum nu-i critică nimeni pentru că nu se duc nicăieri, nu-i interesează. E un an foarte rău din toate punctele de vedere, economic, social, bugetar și va fi greu de recupera acest an pierdut", a mai spus Victor Ponta.