Căsătoriile gay. Patriarhia Română, REACŢIE la declaraţiile preşedintelui Iohannis

20 Oct 2016 | scris de Mara Răducanu
Căsătoriile gay. Patriarhia Română, REACŢIE la declaraţiile preşedintelui Iohannis

 

„Reacția Domnului Preşedinte Iohannis este un răspuns la „o solicitare ultimativă" a pastorului baptist Iuga Viorel privind atitudinea Președintelui faţă de familia creștină. Probabil acest demers a fost catalogat ca „solicitare ultimativă". Oricum, un demers civic, perfect legal și validat de Curtea Constituțională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o „cale a fanatismului religios", sau o dovadă de intoleranță. Cel mai amplu demers civic din România, la care a participat un număr fără precedent de cetățeni, este un exercițiu democratic firesc şi necesar.

Propunerea de amendare a Constituției nu reprezintă „o solicitare ultimativă", ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinței cetățenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societății, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinților şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de rațiuni ale moralei creștine, ci și de realitatea dramatică a prăbușirii demografice atât în România, cât și în celelalte țări europene. Ne exprimăm speranța că demersul moral și civic al Coaliției pentru Familie va fi înțeles corect de către toate autoritățile statului român și că i se va da curs conform Constituției.

Iohannis: „Sunt adeptul toleranţei“

Președintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, despre modificarea Constituției - pe tema definirii căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie - că el este adeptul toleranței și este greșită ”calea fanatismului religios”.  Întrebat de presă ce părere are despre iniţiativa celor trei milioane de români care au semnat pentru modificarea Constituţiei şi precizarea clară că o căsătorie este o uniune între o femeie şi un bărbat, președintele Iohannis a invocat toleranța, dar a precizat că nu este încă rândul lui să se exprime.

”În chestiunea modificării Constituţiei încă nu este rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo rândul meu. Cred că e important să spun un lucru în care eu cred. Eu aparţin, provin dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă. Cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi la acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative, eu nu cred în ele şi nu le sprijin, eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii către celălalt”, a spus președintele Iohannis.

O declaraţie în favoarea toleranţei faţă de cei care fac alte alegeri a venit joi şi din partea premierului Dacian Cioloş, într-un interviu acordat Hotnews. "Eu pledez pentru toleranţă cu respectarea ideii de familie. Avem o Constituţie, cred că familia e un element important, un nucleu al societăţii din România şi nu cred că ideea de familie în România ar trebui sistematic pusă în contradicţie cu ideea de toleranţă", a declarat Cioloş, precizând că se referă la familia tradiţională.

De asemenea, şeful Guvernului a mai spus că "toleranţa se manifestă respectând alegerile pe care alţii le fac".

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră