Senatorul Nicolae Şerban acuză într-o scrisoare deschisă că organizarea Congresului PSD şi a alegerilor pentru funcţiile de conducere la nivel naţional este profund viciată, nestatutară şi confuză şi anunţă că dacă aceste neajunsuri nu vor fi corectate, se va retrage din cursa pentru şefia partidului.
"Organizarea Congresului şi a alegerilor pentru funcţiile de conducere la nivel naţional este profund viciată, nestatutară şi confuză. Astfel, într-un mod netransparent, se inventează, o procedură cu totul nouă, necunoscută şi nefamiliară membrilor de partid chemaţi să voteze, peste doar trei săptămâni, candidaţi ale căror proiecte politice nu au cum să le cunoască şi evalueze obiectiv.
S-au introdus restricţii nestatutare de candidatură, ceea ce denotă, nu doar o lipsă de legalitate, ci, mult mai grav, o nefirească suspiciune cu privire la seriozitatea, discernământul şi spiritul analitic al propriilor colegi de partid", afirmă Şerban în scrisoare.
El aminteşte şi de motivaţia lui Robert Negoiţă de a intra în cursa pentru şefia PSD, pentru ca apoi să se retragă, şi toate acestea fără o reacţie din partea conducerii partidului. "Este regretabil şi dăunător că un vicepreşedinte al partidului îşi anunţă intrarea în competiţia pentru funcţia de preşedinte al PSD cu motivaţia, exclusivă, a dosarelor penale ale preşedintelui interimar şi premierului în exerciţiu, rostind, practic, în sediul PSD, sinteza moţiunii de cenzură formulată de adversarii politici. Acelaşi candidat, la interval de o zi, îşi anunţă retragerea din cursă, intrând în echipa preşedintelui interimar, a cărui condamnare penală o reamintise public", susţine senatorul PSD în scrisoarea citată de realitatea.net.
Nicolae Şerban cere preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, şi Comitetului Executiv Naţional să oprească întreaga procedură a alegerilor interne şi să readucă competiţia internă în limitele statutare.
"Dacă preţul pentru revenirea la normalitate şi corectitudine depinde de mine, sunt hotărât şi anunţ public că nu voi mai candida, de această dată, pentru niciuna dintre funcţiile de conducere", a ameninţat senatorul PSD.
Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a comentat ironic demersul lui Nicolae Şerban. "Unii isi anunta candidatura la televizor si si-o retrag pe facebook, unii o retrag prin scrisori deschise. Eu in schimb am vazut un singur candidat care si-a luat in serios rolul, dl Daniel Savu (senator de Prahova), si eu il apreciez. E singurul care a trimis scrisori la toate organizatiile", a declarat joi Liviu Dragnea.
El a adăugat că nu îşi dă doctoratul în Nicolae Şerban şi a susţinut că dacă senatorul PSD are frământări statutare se poate adresa Curţii Constituţionale. Dragnea a mai spus că Şerban nu va fi sancţionat pentru demersul său, punctând că "e bine să ai şi aşa ceva în partid, altfel ar fi foarte multă plictiseală".
Citiţi mai multe ştiri din Politică!