Anunţul făcut pe Facebook de Laura Chiriac. Răsturnare de situaţie

13 Iun 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Anunţul făcut pe Facebook de Laura Chiriac. Răsturnare de situaţie


Deşi fusese forţată de partid să renunţe la mandatul de consilier local, în Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1, după cum a declarat şi într-un interviu acordat site-ului miscareaderezistenta.ro, lui a fost invitată la biroul electoral al Sectorului 1. Acolo i-a fost înmânat mandatul de consilier local!
Potrivit Laurei Chiriac, preşedintele biroului electoral de circumscripţie i-a adus la cunoştinţă faptul că a respins cererea semnată de ea anterior, prin care renunţa la mandatul obţinut în urma alegerilor locale de la 5 iunie.
Laura Chiriac explicase, în interviul pentru miscareaderezistenta.ro, că a fost înştiinţată de aparatul de partid că, dacă nu semnează cele cinci documente pentru renunţarea la postul de consilier local, i s-ar fi retras sprijinul politic.
„După cum am anunţat public, am precizat şi în faţa reprezentanţilor biroului electoral, că renunţarea la mandat a fost semnată la solicitarea expresă a structurilor de conducere ale Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Sector 1, partidul sub culorile căruia am candidat!
Probabil că în grabă pentru rezolvarea cazului meu, partidul a omis să respecte procedura legală”, explică acum, în postarea sa pe Facebook, Laura Chiriac.
Prin urmare, ea anunţă că îşi va exercita atribuţiile în calitate de consilier local. „Consider că este responsabilitatea mea legitimă să-mi exercit atribuţiile în calitate de consilier local. Şi vă asigur că eliminarea mea din acest consiliu va fi doar rodul unei noi strategii de partid! Datorez aceste precizări celor peste 5.500 de locuitori ai Sectorului 1 care mi-au făcut onoarea de a-mi acorda votul lor la alegerile locale din 5 iunie”, mai scrie ea în postare.
Acum nu mai rămâne de văzut decât care va fi reacţia aparatului de partid la cele întâmplate luni la biroul electoral de circumscripţie.

CITIŢI AICI INTERVIUL ACORDAT DE LAURA CHIRIAC SITE-ULUI MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ.

Alte stiri din Politic

Ultima oră