Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri de la tribuna Parlamentului că membrii CSAT vor decide în şedinţa de joi cum va acţiona România în criza refugiaţilor. Şeful statului insistă că nu va susţine cotele obligatorii, reclamând dreptul fiecărui stat de a acţiona după posibilităţi, fără impuneri, fără ameninţări.
"Așa cum am afirmat, suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză, acţionăm în spiritul respectării drepturilor omului și consider că, mai ales acum, trebuie să respingem manifestările radicale și să dovedim echilibru și înțelepciune.
Tocmai de aceea, nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică sau contabilă, matematică, ci doar prin dialog deschis, prin consultarea cu statele membre, printr-o decizie consensuală, ținând cont, sigur, de principii și valori, de context și de realități. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educație, servicii de sănătate și locuri de muncă pe termen lung", a afirmat preşedintele Iohannis în mesajul transmis miercuri Parlamentului.
Şeful statului a susţinut găsirea unei soluţii de comun acord cu liderii europeni pentru rezolvarea crizei în care să se ţină cont de posibilităţile fiecărui stat membru. "Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord. Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are.
Acesta este punctul de vedere pe care l-am susținut și îl voi susține în continuare în discuțiile pe care le voi avea cu liderii europeni. În cursul zilei de mâine, în cadrul CSAT, vom conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în acest proces, iar de câte ori evoluția situației o va impune voi comunica atât cu dumneavoastră, cu Parlamentul, cât și cu reprezentanții celorlalte instituții ale statului", le-a spus Iohannis senatorilor şi deputaţilor prezenţi la şedinţa comună.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!