Succes! Ce a făcut Iohannis după ce i-a dat SMS lui Grindeanu

30 Dec 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Succes! Ce a făcut Iohannis după ce i-a dat SMS lui Grindeanu

„Succes” i-a urat Iohannis, prin sms, lui Sorin Grindean, dându-i de știre că îl acceptă ca premier. Dar aceasta nu a fost singura activitate – să-i zicem lucrativă – desfășurată de Iohannis. Și nu, nu a căutat bilete de avion pentru Miami pe vola.ro.

În ultima zi de activitate prezidențială pe 2016, președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie a.c., decretul de decorare a domnului dr. Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, arată un comunicat al președinției.

Astfel, „în semn de apreciere pentru înalta ținută morală și profesională de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, pentru contribuția determinantă pe care a avut-o în conservarea moștenirii iudaice și în îmbunătățirea dialogului interreligios, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului si a negării Holocaustului, precum și pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene și promovarea imaginii României în lume”, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Comandor domnului dr. Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.

Alte stiri din Politic

Ultima oră