Gabriela Firea are un plan împotriva cutremurelor

26 Mai 2016 | scris de Veronica Micu
Gabriela Firea are un plan împotriva cutremurelor

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a declarat, în acest context, că "se uită mereu că în România există o zonă seismică activă, iar consolidarea clădirilor şi educaţia civică pentru astfel de situaţii cad mereu pe ultimul plan".

"În opinia mea această chestiune trebuie tratată mult mai serios decât până acum.

Expertizarea şi consolidarea clădirilor trebuie să înceapă de la spitale şi şcoli, pentru că acolo sunt bolnavi şi copii care au posibilităţi limitate de a se salva în cazul unui seism.

Apoi trebuie să continuăm cu incintele care găzduiesc mulţi oameni, cum sunt sălile de spectacole, instituţiile publice, teatrele sau cinematografele.

Desigur, în paralel trebuie să ne ocupăm şi de blocurile de locuinţe cu risc seismic ridicat. Iar toate acestea trebuie făcute în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, pentru că e vorba de obiective importante şi de salvarea de vieţi omeneşti şi trebuie să existe o bună colaborare între instituţiile responsabile", a scris Firea pe pagina sa de Facebook.

Citește și:

Cum poate fi salvat Bucureştiul în cazul unui CUTREMUR DEVASTATOR. Soluţia vine din Franţa

Alte stiri din Politic

Ultima oră