Şoferul camionului a fost împuşcat, în interiorul vehiculului fiind găsite numeroase arme şi grenade. Le Figaro scrie că șoferul era un bărbat de 31 de ani, de origine tunisină, care trăia în Nisa. Potrivit postului de televiziune francez BFM TV, atacatorul se afla în vizorul poliţiştilor pentru fapte de violență și utilizare de arme.
"El a tras de mai multe ori cu pistolul, înainte de a fi ucis", a declarat vineri Christian Estrosi, fost primar al Nisei și actual președinte al regiunii, citat de France Presse.
Potrivit unei alte surse apropiate anchetatorilor, șoferul a deschis focul "cu un pistol". Între altele, o "grenadă nefuncțională", precum și arme de război false au fost găsite în camion.
Estrosi afirmase anterior că șoferul fusese în posesia unor arme "grele" la bordul camionului.
Un martor care afirmă că a asistat la atac de la început până la sfârșit a relatat canalului BFMTV că atacatorul a scos o armă și a început să tragă asupra polițiștilor. Aceștia "l-au ucis și capul lui a ieșit prin geamul camionului", a povstit martorul.
Bilanțul atacului ajunsese în această dimineață la 84 de morți, printre care copii, și zeci de răniți, 18 fiind în stare critică.
Un plan de urgență a fost activat la nivelul spitalului din Nisa pentru a putea primi răniți.
Citiți și
MASACRUL de la Nisa, surprins într-o FOTOGRAFIE CUTREMURĂTOARE
VIDEO. Politiștii francezi încercând să stopeze camionul ucigaș
VIDEO. Momentul atacului de la Nisa şi reacţia Internetului. #prayfornice