Printre modificările pregătite de Guvern se numără completarea listei de secții de votare din străinătate cu secții la propunerea MAE și introducerea posibilității de a vota pe liste suplimentare, inclusiv la secțiile care se vor crea pe baza solicitării a cel puțin 100 de români aflați în străinătate, într-o anumită regiune sau localitate.
"În acest moment, legea permite participarea pe liste suplimentare doar la secțiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice", a declarat joi, Maria Ligor. Ea a explicat că un român aflat în apropierea unei secții de votare create la cererea a cel puțin 100 de români nu poate vota la secția respectivă dacă nu se află pe lista celor care au făcut solicitarea. O altă modificare legislativă este introducerea posibilității de înscriere online în Registrul Electoral.
Ordonanța privind votul în Diaspora va intra în dezbatere publică pe 15 august. Aceasta va fi adoptată de Guvern înaintea începerii sesiunii parlamentare de toamnă, ultima înainte de alegerile legislative.