Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov și-a depus luni demisia din calitatea de senator. Documentul urmează să intre marți în atenția Biroului Permanent, care va lua act de această demisie, iar ulterior plenul Senatului va constata vacantarea postului de senator deținut de Darius Vâlcov, conform Agerpres.
Acum o lună şi jumătate, pe 7 aprilie, Lucia Furtună, avocata fostului ministru, anunţa că Vâlcov a demisionat din funcţia de senator. "Demisia domnului Vâlcov este un act politic", declara Lucia Furtună. Anunţul demisiei venea chiar în ziua în care procurorii DNA ceruseră instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele fostului ministru al Finanţelor şi la aproape o lună de la începerea urmăririi penale a acestuia pentru fapte de corupţie.
Vâlcov a fost ales senator, din partea PSD, în colegiul uninominal nr. 1 din circumscripția electorală nr. 30 Olt.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.