Duminică, 24 ianuarie 2016, începând cu ora 10,00, la centrul Romexpo, vor avea loc congresul Partidului România Unită.
În cadrul lucrărilor acestui congres, Daniel Ghiță, fost campion de lupte K1, membru al partidului, va fi însărcinat cu formarea și pregătirea unor trupe civile, ce vor avea în componență membri și simpatizanți ai formațiunii politice, informează surse apropiate grupării, citate de antena3.ro.
Gărzile civile vor fi organizate la nivel național și vor avea uniformă și însemne proprii, urmând să acționeaze în zonele în care se simte nevoia unei intervenții civice, cetățenești.
Deși după 1989 au mai existat astfel de inițiative, concretizarea unor astfel de grupări nu s-a concretizat, în speță o asociere de această factură nefiind în totală legalitate.