Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al PSD, a anunţat, luni, după şedinţa conducerii partidului, că nu va demisiona, indiferent de solicitări, menţionând că va continua programul de guvernare, informează AGERPRES.
Ea a spus că mulţumeşte electoratului pentru votul dat, iar partidul va face o analiză pentru a vedea unde a greşit.
"Vom veni cu soluţii astfel încât să recâştigăm electoratul, să luăm cele mai bune măsuri şi cred că una dintre cele mai bune măsuri este să continuăm programul de guvernare. Asigur toţi primarii că vom continua programele pe care le-am început, vom continua acordarea fondurilor guvernamentale atât pe PNDL1, cât şi pe PNDL2, dar şi pe Fondul de Dezvoltare şi Investiţii", a precizat Dăncilă.
Aceasta a dat asigurări că nu sunt tabere în partid.
"Nu există tabere în partid. După cum vedeţi suntem din aproape toate zonele ţării. Discuţiile le vom avea în partid, chiar dacă unele din discuţii vor fi contradictorii, vom ieşi mult mai uniţi, aşa cum trebuie să fie într-un partid care are responsabilitatea guvernării, într-un partid care trebuie să intre întărit în viitoarele alegeri, fie că vorbim de alegerile prezidenţiale, locale sau parlamentare", a adăugat Dăncilă.
Ea a subliniat că a convocat marţi Biroul Naţional al PSD la ora 11,00 şi Comitetul Executiv la ora 18,00, pentru a decide paşii ce trebuie urmaţi.
"Împreună vom lua decizii, împreună vom vedea unde am greşit, care sunt paşii pe care trebuie să-i facem şi cum putem acţiona în perioada următoare într-un mod unitar, într-un mod care să arate unitatea PSD", a spus Dăncilă.