"Suntem pregătiți să mergem spre guvernare. Avem oameni foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional cu o experiență extraordinară și mult mai pregătiți decât cei din PNL și nu numai.(...) Suntem convinși că cel mai bun prim-ministru al României poate fi președintele Traian Băsescu", a afirmat Tomac, conform agerpres.ro.
Deputatul Valeriu Steriu, celălalt preşedinte executiv, a spus că PMP nu este partidul care "să construiască, neapărat, viitorul Guvern", dar dispune "de resurse pentru a ocupa orice poziție în viitorul Cabinet". De asemenea, el a arătat că, după 11 decembrie, PMP va intra în alianţa care va prelua ideile şi va ţine cont de programul de guvernare al partidului.
Acum două luni, fostul preşedinte Traian Băsescu declara că are cel mai bun profil pentru a ocupa funcţia de premier. Şi asta pentru că are experinţă şi o „bună cunoaștere" a instituțiilor statului” şi a politicii externe”.
„Aș fi probabil cel mai bun premier pe care l-a avut România de la Revoluție încoace, datorită bunei cunoașteri a instituțiilor statului. Ne trebuie un premier cu experiență, cu bună cunoaștere a statului, a politicii externe, a instituțiilor internaționale. Profilul meu e cel mai bun pentru funcția de premier”, spunea Băsescu.