Conducerea Senatului a trimis, luni, Curtii Constitutionale, un punct de vedere prin care solicită respingerea contestaţiei PNL faţă de hotărârea referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.
De cealalta parte, liberalii spun ca nu au fost de acord cu decizia conducerii Senatului si cei trei reprezentanti ai PNL au votat impotriva.
Curtea Constituţională va judeca pe 6 mai contestaţia PNL. Preşedintele Curţii, Augustin Zegrean a declarat că în cazul invalidării hotărârii, în Senat, votul ar putea fi reluat