Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat însă că aşteaptă motivarea deciziei Curţii şi publicarea acesteia în Monitorului Oficial pentru a lua o decizie privind votul în cazul Şova. El a cerut presei să nu insiste pentru că nu ştie cum au gîndit judecătorii CCR când au luat decizia şi nu poate face speculaţii.
"Noi nu ridicăm imunităţi, nici nu încuviinţăm, sau nu încuviinţăm, arestarea unor deputaţi sau senatori, sau a altor persoane. Noi astăzi vom spune dacă hotărârea pe care ei au adoptat-o şi, în sfârşit, au publicat-o este sau nu este conformă cu Constituţia", a declarat Zegrean, la sosirea la sediul CCR, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă votul din Senat ar putea fi reluat în cazul invalidării hotărârii din 25 martie, Augustin Zegrean a răspuns: "Dacă hotărârea ar fi invalidată, nu ar mai exista o hotărâre şi atunci ar trebui să ia o altă hotărâre".
El a subliniat că totdeauna CCR dă hotărâri "foarte clare". De asemenea, întrebat dacă el crede că senatorii au ignorat, cu bună ştiinţă, Constituţia, la votul din 25 martie, Zegrean a răspuns: "Nu. Nu cred. Eu mai degrabă aş spera că n-au cunoscut-o".
Hotărârea privind votul din plen din 25 martie a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, nu au fost întrunite condiţiile cerute de lege pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova.
Președintele CCR, Augustin Zegrean, spunea în 23 aprilie că, în cazul în care va fi declarată neconstituțională hotărârea Senatului în cazul Șova, se va relua votul și se adoptă o altă hotărâre.
Dan Șova este cercetat pentru abuz în serviciu și atribuirea unor contracte ilegale a companiilor de Electricitate Rovinari și Turceni.
Prejudiciile aduse de Dan Șova se ridică la 71 de milioane de lei.
Prejudiciile aduse de Dan Șova se ridică la 71 de milioane de lei.
De asemenea, senatorul PSD este acuzat de către Directia Nationala Anticoruptie si de faptul ca a dat informații false pentru a-și dovedi nevinovația și în același timp a stricat hardurile calculatoarelor societății de avocați, în care se găseau convorbirile compromițătoare între el si sefii companiei de Rovinari și Turceni. (V.M.)