"Fosta noră a domnului Măgureanu, alături de un oarecare Ghiunbenchian, a umplut televiziunile cu conţinutul unor delaţiuni pe care le-au livrat sub formă de denunţ şi la DNA. Din aceste denunţuri aflu că am făcut trafic de influenţă la Daniel Morar pentru a-l proteja pe Crin Antonescu sau că am ştiut despre uciderea lui Marta sau că Dragoş Dobrescu şi Walter au finanţat campania mea electorală. Toate sunt minciuni, dar nu asta este problema mea şi a noastră. Marea problemă este că cei doi spun public despre faptul că procurorii DNA le-au recomandat să facă publice denunţurile, în timp ce DNA, atît de grijulie cu propria imagine, nu dezminte că i-ar fi instruit pe delatori să-şi facă publice minciunile", scrie Băsescu pe Facebook.
Florin Ghiulbenghian a depus un denunţ la DNA, conform căruia a existat o înțelegere în 2007 între Traian Băsescu și Crin Antonescu, prin procurorul-șef al DNA de atunci, Daniel Morar, şi prin intermediul unui consilier prezidențial, Daniel Moldoveanu, prin care un dosar penal deschis pe numele fostului lider al PNL a fost evaporat.
Băsescu neagă acuzaţiile şi spune că adevărata ţintă a denunţului este Daniel Morar, în prezent judecător la Curtea Constituţională. "Între mine și Crin Antonescu a fost o adversitate politică și individuală. Nu ne-am înghițit unul pe altul. Este un atac în care două structuri, n-am să le nominalizez, vor scoaterea lui Danel Morar din Curtea Constituțională pentru că a avut îndrăzneala să cheme instituțiile de forță și la respectarea Constituției", a declarat Băsescu la Romania Tv.
"Mafiotul denunţător, regele DNA"
Într-o postare anterioară, fostul preşedinte denunţă o cârdăşie mafioţi-DNA. " Mafiotul denunţător este astăzi regele DNA. Când i se pare că este în dificultate, el alege să se spovedească, la înţelegere cu procurorul. Procurorul vrea DOAR să audă un nume de politician. Iar mafiotul i-l livrează, adevărat sau nu, pentru că astfel rămâne liber şi cu banii furaţi, ba chiar fără nicio acuzaţie.( vezi mafioţi turnători notorii: Dinu Pescariu, Claudiu Florică, Dragoş Dobrescu). Sunt de acord că denunţătorii pot avea anumite beneficii legate de libertate. Dar a-i scuti de orice pedeapsă şi de returnarea banilor furaţi către stat este o mare ticăloşie. Contrar celor trâmbiţate de doamna Kovesi, înţelegerile făcute cu mafioţi de tip Pescariu, Florică, Dobrescu arată că obiectivul DNA nu este recuperarea banilor de către stat, ci preluarea puterii prin atârnarea scalpurilor de politicieni. puse la cingătoare", scrie Băsescu.