Co-președinte al USR PLUS, vicepremierul Dan Barna consideră că premierul Florin Cîțu a pus în aplicare “o lovitură spectaculoasă” prin demiterea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății, dar mișcarea s-a dovedit “imatură și dăunătoare stabilității coaliției”.
„Florin Cîțu știa bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Știa că suntem corecți, știa că eu personal, dar și colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil. Știa Florin Cîțu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanță și eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliției, pentru a rămâne concentrați pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună”, scrie Dan Barna pe Facebook.
„În loc de asta, Florin Cîțu a decis să anunțe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluționare a diferendului. S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care și-a dorit-o spectaculoasă dar care s-a dovedit incredibil de imatură și dăunătoare stabilității coaliției. Florin Cîțu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu”, a adăugat Dan Barna.
Alianța USR PLUS a anunțat că liberalul Florin Cîțu nu mai are susținerea sa pentru a rămâne în funcția de premier și a cerut o ședință de urgență a Coaliției pentru a discuta despre actuala criză politică.
Cu girul președintelui Klaus Iohannis, premierul a preluat interimatul la conducerea Ministerului Educației.
Florin Cîțu știa bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Știa că...
Publicată de Dan Barna pe Miercuri, 14 aprilie 2021