Într-un comentariu postat pe pagina sa de Facebook, Adriana Săftoiu analizează contextul social-politic în care se găsește România, considerând că momentul actual poate reprezenta un nou început al construcției unui stat de drept, după aproape 30 de ani în care am fost tentați și îndrumați să credem că am trăi într-unul.
"...mă întreb dacă nu ar fi momentul să începem să construim statul de drept! Că, din ce se vede și se spune, una am crezut, alta s-a făcut: stat mafiot! Eu m-am retras când am simțit că nu e în regulă, am suportat vreo șapte ani de invective și minciuni si când am spus ce se întâmplă în statul de ”drept”, repede unii mi-au spus că nu e frumos, dar, acum, actori importanți ai anilor 2005-2014, confirmă cele spuse, inclusiv în carte.
Cine știe mai bine cum e statul decât cel care a fost înregistrat spunând că avem un ”stat mafiot” (confirmând înregistrarea) coroborând cu declarația lui că ar fi ”cel mai bine informat”?!
Ar fi cazul să renunțăm la atâta pudibonderie când vine vorba de instituțiile de forță! Să spui că avem probleme, dar mari, nu înseamnă că susții corupția! Ba din contră, înseamnă să începi să recunoști că avem probleme, de la oameni până la legi, și să începi să construiești un stat de drept! E o harababură in România, creată exact de cei care se dădeau eroii statului de drept și care se dovedesc a nu fi fost", a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.