Ministerul Afacerilor Externe a organizat o ceremonie dedicată aniversării a 60 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite, ocazie cu care secretarul de stat pentru afaceri globale Carmen Burlacu a înmânat diplome de excelență din partea ministrului Lazăr Comănescu unor diplomați și experți români.
La ceremonie au participat membri ai corpului diplomatic acreditat la București, reprezentanți ai sistemului ONU în România, diplomați români. Președintele Klaus Iohannis va participa marți la Gala aniversară "60 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite". Evenimentul va avea loc la ora 19,00, la Sala Studio a Teatrului Național "Ion Luca Caragiale" din București.
La 14 decembrie 1955 a fost adoptată Rezoluția 995 a Adunării Generale a ONU prin care România, alături de alte 15 state, a fost admisă ca membru al Organizației Națiunilor Unite. România a fost, în tot acest timp, un membru activ al Organizației, cu inițiative și propuneri constructive de acțiune în cele trei domenii majore de activitate: pacea și securitatea internațională, dezvoltarea și drepturile omului.