Fără douăzeci!
La șase fix pleacă ziarul.
E zi scurtă. Cu un soare
pe jumătate roșu,
pe jumătate înghițit de pământ.
Secretarul de redacție vrea semne.
Mii de semne!
Lui nu-i spune nimic
jumătatea aia dramatică
și roșie, portocalie a soarelui.
Cuvintele nu mai sunt la modă.
Sau sunt de modă veche.
Semnele fac legea
și rotativa lucrează
contracronometru.
Ea tipărește viii, morții,
războaiele, țațele,
fără să-i pese de timp și de sânge.
Primește semne
și tipărește cuvinte,
primește viermi de mătase
și tipărește fluturi,
primește cerneală
și tipărește vieți.
Fără zece!
Doar o geană roșie ne mai privește.
Atât a mai rămas.
Uneori și soarele apune la fix.
Fără să-i pese de semne,
de cuvinte și de hârtia de ziar.
Semne care foșnesc.
Cuvinte care tac.
De la început la sfârșit.
Fotografii în alb și negru,
fotografii color. Oameni și oi.
Toate, subiecte la ordinea zilei.
Fără cinci!
Lumea n-are timp de sentimente.
Sunt chestiuni mici,
de amănunt, pentru ea.
Nici cuvintele nu-i spun mare lucru.
Cu atât mai puțin, semnele.
Rotativa începe să se învârtă.
Odată cu pământul,
odată cu lumea,
odată cu acele de ceasornic.
Apusul e aproape încheiat.
Semnele sunt gata.
Urmează punctul.
Ziarul iese de sub tipar.
E plin de cuvinte.
Metamorfoza a luat sfârşit.
Citiţi!
Metamorfoza
