Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare deosebit de importantă pentru întreaga lume creştină, este ziua în care se spune că „se întoarce crugul vremii spre iarnă”.
Sărbătoarea este numită în lumea satului românesc Drăgaica sau Sânzienele. Ambele denumiri fac referire la un bogat set de practici cutumiare, motiv pentru care s-au aflat în atenţia cercetătorilor de-a lungul timpului. După cum accentuează etnologul Narcisa Ştiucă, “Cea dintâi denumire înscrie sărbătoarea în rândul celor cu aureolă erotică (Dragobetele, Drăgostiţele), subliniind astfel valenţele pe care le poartă în Valahia, Oltenia şi sudul Moldovei.
Cea de-a doua, este rezultatul unei transformări fonetice populare a numelui Sfântului Ioan (Sântion, Sânzion), deci este mai evident ataşată de calendarul religios. (Desigur, este de notat şi interpretarea etimologiei Sânziene/ Sânziană din Sancta Diana, dar, în opinia noastră, deşi este cu totul fascinantă, rămâne fără acoperire mitologică, istorică şi geografică.)”.
Aşadar, “Sânzienele dau ziua înapoi, ele iau din fiecare roadă câte puţin; păsările jelesc plecarea verii, iar cucul se îneacă cu orz sau cireşe, răguşeşte şi încetează să mai cânte, apoi se transformă în uliu şi aşa vieţuieşte până la Blagoveşteniile următoare; până şi soarele «se odihneşte o clipă la amiază», iar plantele stau un ceas din creştere în miezul zilei.
În acelaşi timp, în jumătatea de sud a ţării este apreciată ca o zi de maturizare deplină şi de instituire a tihnei şi armoniei: «Drăgaica e aducătoare de noroc. Drăgaica se serbează ca să “se drăgaiţe” (dezgaţe,desprindă) bolile de oameni.»; «Drăgaica face a se coace fructele şi semănăturile mai repede, ferindu-le de stricăciuni şi putrezire.»; «Drăgaica se ţine pentru bunul trai în casă.»”, (din volumul “Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri”, autor Narcisa Alexandra Ştiucă, Editura „ASTRA Museum”, 2014).
