Sânt Andreiu, Andreiu de iarnă sau simplu, Sfântul Andrei, în tradiţia populară acesta este asemănat cu un cioban de turma căruia nu s-a atins nici un lup. Sărbătoarea Sfântului Andrei este numită şi Ziua Lupului sau Moş Andreiul fiind, totodată, sfârşitul Filipilor de Toamnă.
Sf. Andrei este portretizat în imaginarul popular şi ca stăpân al animalelor sălbatice, fiind supranumit Apostolul Lupilor, deoarece se spune că, de ziua lui, ar slobozi fiarele şi le-ar ar permite să mănânce vitele celor care “n-au păzit sărbătoarea”.
În lumea satului i se mai spune şi Andrei Pescarul pentru că “după cuvântul lui, nişte oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele şi au prins peşte mult” (Th.D. Speranţia), existând credinţa că, tocmai de aceea, de ziua lui s-a dat dezlegare la peşte.
Se zice din bătrâni că de Ovidenie (21 noiembrie) iarna îşi intră în drepturi însă, în situaţia în care anotimpul alb nu prea dă semne că s-a aşezat, la Sfântul Andrei musai e cap de iarnă, de accea i se spune şi Andreiu de iarnă!
Cu simbolistică variată, Sânt Andreiul este precedat de o noapte de care oamenii satului se temeau, fiind numită şi noaptea strigoilor. Din această pricină, ungeau pragurile caselor şi ferestrele cu usturoi, nu măturau, nu aruncau gunoiul, încât să ţină la distanţă duhuruile necurate: strigoii, moroii, dar şi lupii care ar putea ataca. “E bine ca în acea seară să întorci vasele de bucătărie cu gura în jos şi să ungi ţâţâna uşii cu usturoiu (…).
Seara de Sf. Andreiu se fac cruci cu usturoiu pe la fereşti, uşi, şuri, ocoale, hambare, meliţoaie, ca să nu vină strigile (…) care fac hori pe la răspântiile drumurilor, unde joacă cu străşnicie până la cântatul cocoşilor. (…) Adeseori strigoii trag şi clopotele pe la biserici” aflăm din scrierile lui Tudor Pamfile care a consemnat aceste credinţe din judeţul Neamţ, în timp ce, în Râmnicu Sărat se obişnuia ca uşile şi ferestrele să fie unse cu 9 fire de usturoi, iar cei din casă să mănânce, musai câte un fir, ca să scape de “pocitura strigoilor”.
De teama strigoaicelor sau a fermecătoarelor care pot lua mana vacilor, femeile presărau împrejurul vitelor seminţe de mac, într-un cerc apotropaic, astfel că, pentru a ajunge la vaci, strigoaicele s-ar fi oprit să culeagă seminţele, iar mulţimea acestora le-ar fi ţinut ocupate până la cântatul cocoşilor când puterea lor se năruia.
Numită şi Gădineţul şchiop (gădineţul, godacul sau godinul fiind un un porcuşor), nume atribuit lupului spre a-l îmblânzi şi pentru a nu-i pronunţa numele fiind Ziua lupului, sărbătoarea se ţinea cu luare-aminte mai ales în zonele pastorale, pentru a păzi vitele de lupi. Pericolul era uriaş pentru cei care porneau la drum “când porneşte lupăria”, perioada fiind corespondentă împerecherii lupilor şi agresivităţii sporite a acestora.
Prin Bucovina, femeile nu torceau chiar cu o săptămână înainte de Sf. Andrei, spre a nu căpăta dureri de cap şi “pentru a nu toarce lupii la casă”, mai ales că, se spune că în ziua de Sânt Andrei, lupii, care nu pot întoarce capul spre a privi înapoi, în mod miraculos îşi pot vedea coada în această zi. De teama lupilor, femeile nu se pieptănau, existând teama că gospodăria le va fi atacată de lupi, dinţii pieptenilor fiind asociaţi cu pădurea, adăpost al lupilor.
