Ziua de 6 ianuarie este rânduită în tradiţia bisericii ca dată de cinstire a Botezului lui Iisus. În ajunul Bobotezei, preotul umblă din casă în casă sfinţind fiecare încăpere cu agheazmă şi împărţind fire de busuioc.
Străvechea practică de purificare a apelor de forţele răului ar corespunde zilei a şasea a Facerii lumii şi a fost asimilată de biserică unei naşteri spirituale (Botezul Domnului).
Altfel spus, se consideră că până la 6 ianuarie – ziua în care, potrivit Părinţilor bisericii, Iisus s-a arătat lumii (Arătarea Domnului sau Epifania), lăsându-se botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul – apele înseşi sunt încă impure. De aceea, în această zi reprezentanţii bisericii sfinţesc – sau botează – apa.
Bunicii noştri îşi mai amintesc cum înainte de regimul comunist, în Bucureşti, de pildă, pe malul Dâmboviţei, se desfăşura o ceremonie religioasă fastuoasă, oficiată de Patriarh în prezenţa Regelui, căruia îi revenea sarcina să arunce în râu crucea, semn al botezului creştin.
Ritualul creştin de sfinţire a apei e însoţit de obiceiuri populare, precum scufundarea în râuri şi lacuri, udarea la fântână sau stropirea oamenilor cu un mănunchi de busuioc de către „iordănitori”, flăcăi organizaţi în cete şi răsplătiţi de gospodari ca şi colindătorii.
Tot de Bobotează sau în ajunul ei, în satele din Moldova şi Bucovina se auzeau altădată strigătele Chiraleisei (de la grecescul Kyrie Eleison, „Fie-ţi milă, Doamne!”), un fel de colind al copiilor acompaniat de clinchete de clopoţei, menit să aducă gazdelor holde bogate în noul an şi să alunge din văzduh spiritele rele.
În Bucovina şi Munţii Apuseni se practica, în aceeaşi zi, Ardeasca, un alt ritual de purificare a sufletului – de astă dată cu ajutorul focului – îndeplinit de fete şi flăcăi. (Sorin Lavric – Cartea de Crăciun)