“Busuiocul: latineşte Basilicum, ruseşte Vaselioc, nemţeşte Basilienkrant, se numeşte aşa pentru că , venind atunci la botez oamenii la Domnul Hristos, fiecare a adus busuioc şi l-a acoperit. De atunci e busuiocul în biserică şi preoţii fac agheazmă cu el”. Vă prezentăm mai jos diferite credinţe populare despre busuioc şi despre puterile lui miraculoase de vindecare.
„Busuiocul a răsărit în locul în care s-a născut Domnul Hristos, iar de Sf. Vasile l-au stropit pe Domnul Hristos cu busuioc. Dintre flori, singur busuiocul e floarea Domnului Hristos, căci, când s-a născut, a răsărit împrejurul lui, l-a cuprins şi l-a acoperit tot şi de aceea preotul nu poate face agheazma fără bucuioc.
Busuiocul e lauda Iordanului, căci cu busuioc se sfinţeşte apa. Busuiocul de aceea se samănă, căci, fără busuioc, „troiţa” (obicei la Iordan) nu se poate face. Busuiocul e crucea. Sfânta cruce în bucuioc s-a găsit de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Astfeli l-ar lua la făcut agheazma? Crucea Domnului Hristos a fost ascunsă în gunoi, dară deasupra, pe locul acela, aşa cum sta, în cruciş, a crescut busuioc şi pe urma aceea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena au găsit-o; şi pentru asta se pune la cruce.
Busuiocul e din lacrimile Maicii Domnului. Busuiocul s-a făcut din sângele Domnului Hristos, când a picurat de pe cruce. Busuioc de la „Ziua Crucei” poartă în Carmina fetele la brâu, ca să joace şi să aibă cinste; iar bărbaţii în buzunar, pentru cinste, să le sărute mâna.
În Siret, busuiocul se samănă anume pentru cinste; îl samănă până a nu răsări soarele în ziua de Sf. Gheorghe, dimineaţa. Stratul se pregăteşte mai înainte, dar de cade Sf. Gheorghe duminica, nu se poate semăna; sau poţi să-l sameni într-o luni până în ziuă, că lunea e ziua cea mai curată. Sămănându-l, îl soroceşti şi dacă te speli cu rouă de pe el, eşti de toată lumea cinstit.
Busuiocul, când se culege, se pune după icoane sau pe grindă, la loc curat. Mireasa, când merge la cununie, ca să fie cinstită, ia busuioc de la icoane şi se împrejură de trei ori, apoi îl pune în sân. În Botoşani, busuiocul se samănă de dragoste, în ziua de Sf. Gheorghe, în zori, şi-l stropesc din gură. Cu acela se gătesc fetele când merg la joc, punând în cap sau în brâu.
Busuiocul nu se aruncă la gunoi, că e păcat. C-un fir de busuioc de loveşti o broască de cele de gunoi şi-l arunci în casă la cine vrai, acolo se face tăiere, nu ceva. Borş de împli luni, să arunci în borş o bucăţică de busuioc, căci atunci necuratul nu gustă din el. Când îţi cade ceva în ochi, să iai un fir de busuioc şi să-l pui în ochi şi firul acela va merge de jur-împrejurul ochiului şi scoate afară, fie muscă, fie ce va fi.
Pentru nebuneală sau la tifus, când vorbeşte cineva într-aiurea, să iai sâmbătă dimineaţa trei crenguţe de busuioc, căci la busuioc fiecare crenguţă are trei crăcuşori ca crucea; şi trei crenguţe de trifoi de cel roş, căci şi acela e al Domnului Hristos, le pui în agheazmă şi-i dai bolnavului să bea şi îi va fi de ajutor. Busuiocul şi vâzdoagele sunt bune de lăut pe cap, pentru creşterea părului şi pentru cinste. Cu busuioc se fac mai mule descântece de dragoste”.
