De Ajun se fierbe din toate roadele pământului şi din toate să guşti, ca să rodească. Bobul se mănâncă ca să ai saţ, că el, cum mănânci oleacă, cum îţi vine să bei apă şi eşti sătul. De Crăciun, adică de Ajunul Crăciunului, să fierbe de toate celea, ca să fie pe masă şi preotul se cade să blagoslovească, să fie tot anul belşug.
La românii de pe lângă Suceava şi-n Moldova, nu se face cina de seară, ca în părţile Cernăuţiului, ci atunci se mănâncă, când vine preotul. După ce a blagoslovit şi a gustat din masă, cum se duce, cei din casă se pun şi mănâncă.
Preotul, când vine, numaidecât trebuie să şadă, căci şed peţitorii, şade norocul, şed cloştele; sub preot se pun grăunţe şi apoi se dau la găini, căci clocesc. În Scheia, lângă Suceava, după ce se duce preotul, toarnă grăunţele prin veriga coasei şi prin borta lăiţei, puind veriga deasupra, şi le dă la găini să mănânce, ca să nu piară.
Când vine preotul cu Ajunul şi cântă, atunci un copil de pe cuptiori să zică: “Găinile se oauă” de trei ori şi atunci tot anul ai oauă. În Ardeal, cum iese preotul din casă, mătură repede, ca să n-aibă pureci peste an.
În Botoşani, spun că, pentru a nu avea pureci peste an, să nu rosteşti de Ajun cuvântul “mac”, care atunci se întrebuinţează mai mult.
Din toate mâncările ce faci de Ajun, să pui într-o strachină şi să înconjori casa de trei ori, ca să fie plină aşa cu de toate şi sătulă, apoi dai la vite să mănânce, să se ţie sătule şi să fie spori la vite.
