Când unor părinți nu le trăiesc copiii, ci mor unul după altul, mamele au obiceiul de a găuri lobul urechii nou-născutului, chiar dacă este băiat, și să-i pună o tortiță în ureche. Câteodată se strâng de la 9 case bănuți de aur sau de argint, din care se face un cercel ce se pune nou-născutului în urechea dreaptă. În județul Gorj, se obișnuiește a se pune un cercel unuia din cei doi copii gemeni, ca să nu moară unul din ei.
În Moldova, femeile care vor să-și păstreze vederile până la adânci bătrânețe trebuie să poarte cercei. Pe lângă întrebuințarea lui ca obiect de podoabă, cercelul e purtat și la alte popoare din Europa și din alte continente ca amulete împotriva bolilor de ochi și pentru îndepărtarea a tot felul de rele de la corpul omului.
E o credință foarte răspândită la noi că e bine să poarte cineva un inel, pentru ca, dacă-l blesteamă vreunul, blestemul să se prindă de inel, iar nu de om. Ca să te aperi de orice boală, e bine să porți un inel făcut dintr-o monedă căpătată de pomană (Moldova). Obiectele căpătate de pomană sau cerșite, ca și cele găsite, au o valoare mistică deosebită, nu numai la români, ci și la alte popoare. În Lăpușna, li se atârnă copiilor la gât un inel alb, de carton sau de os, legat cu ață, ca să fie ferit de boli.
Femeile bătrâne, cărora li s-au slăbit ochii, pun la gât mărgele ca să-și recapete vederile. În județul Constanța, se poartă ca amuletă o mărgică albastră, sfințită la Bobotează, pentru a fi apărat de boli.
Cu tortul de învățătură al unei fete mici se încinge femeia însărcinată, ca să nu piardă copilul. În Bucovina, când este vreo epidemie sau se teme cineva de rău, i se recomandă să înconjoare casa cu tortul de învățătură al unei fetițe, și atunci nimic rău nu se poate apropia de el.
Ca să nu se apropie duhurile necurate de copil, când e lăsat singur în casă, în primele șase săptămâni de la naștere și mai ales când nu e încă botezat, se pune, lângă leagănul sau albia în care e culcat, o mătură menită să îl ferească de rău. Mătura joacă un rol considerabil și în practicile magice ale altor popoare, la care, între altele, are menirea de a îndepărta strigoaicele și duhurile rele.