O hologramă a fostei cântăreţe Whitney Houston va face turul lumii în 2016, scrie telegraph.co.uk. Hologram USA şi Compania Houston au anunţat vinei încheierea unei înţelegeri în acest sens. Cumnata lui Whitney Houston şi preşedinte al companiei a afirmat că holograma este o mare oportunitate pentru fanii cântăreţei de a vedea o reinventare a celei mai celebre femei-artist din istorie şi de a continua tradiţia spectacolelor acesteia pentru a nu fi uitate în anii ce vin.
Un spectacol, în care va apărea holograma lui Whitney Houston şi vor fi difuzate hiturile celebre ale cântăreţei, va avea loc anul viitor în SUA, într-un loc care nu a fost încă făcut public, iar de aici va pleca într-un turneu mondial.
Whitney Houston a murit în 2012, la vîrsta de 48 de ani, iar fiica sa, Bobbi Kristina Brown, a murit anul acesta, în iulie. Hologram USA a anunţat la începutul săptămânii trecute că o hologramă a lui Billie Holiday va fi prezentată în premieră la sfârşitul acestui an la Apollo Theater din Harlem, New York.
Citiţi mai multe ştiri din Muzică!