Astăzi se împlinește un an decând sfinxul rockului românesc a plecat dintre noi iar Călin Pop a făcut public un clip excepțional
Iată ce a spus Călin despre Dan Andrei Aldea
Țin minte ca și ieri. Prima revenire a lui Dan Andrei Aldea în România a fost pe data de 8 Octombrie 2014 la Sala Filarmonica din Oradea, unde mulți fani, artiști și prieteni din diverse colțuri ale țării ne-am strâns să îl vedem, auzim și revedem. A fost cu o mare emoție cu lacrimi, recunoștință, bucurie de ambele părți, în ropotele de aplauze interminabile ale tuturor celor care au făcut sala neîncăpătoare. L-a convins și îl adusese managerul Florin Budeu, binecunoscut în lumea artistică, evoluînd în postura de invitat special al grupului Pasărea Colibri la unul dintre spectacolele incluse în sărbătoarea "Toamna Orădeană" a acelui an.
Eu am desfășurat exact în ziua următoare concertul de lansare a primului meu album personal "Undeva" în fosta sală "Arlus" a municipalității (actuala Florica Ungur).
Nu mare mi-a fost mirarea când l-am observat la un moment dar pe Dan prezent în public, privind foarte atent la ce se vede și se aude și stând până la final. Atunci, după terminarea recitalului, încântat, m-am dus să îl salut și să îi mulțumesc pentru că a venit. El mi-a spus atunci ceva ce nu mi-a venit să cred "Felicitări. Sunt Dan Aldea si eu vreau ca noi doi să fim prieteni. Vom avea și niște lucruri de făcut împreună din moment ce eu locuiesc de acum încolo aici, la Oradea.
Iar pentru tine, păpușico (adresandu-se fetiței mele care atunci avea aproape 7 ani) sunt "unchiul Dan".
De atunci, cât a fost timp ne-a legat o prietenie specială și ne vizitam când aveam timp. Asta pe lângă colaborarea muzicală în doi pe care o propusese care s-a materializat doar intr-o mică măsură, în limita timpului disponibil pe care îl aveam fiecare.
Ceea ce nu voi uita niciodată a fost cum el, de fiecare dată mă întâmpina senin, cu o energie atât de pozitivă încât îmi trecea orice supărare care mă incerca în acea perioadă.
Am vorbit ultima oară cu el la telefon înainte Crăciunul lui 2019, în mod neașteptat nefiind în Oradea, cum credeam. Când am auzit că a plecat, nu mi-a venit să cred. Și acum parcă am senzația că va suna telefonul și că ne vom vedea la o cafea, vorba lui "să punem țara la cale". A plecat prea repede...