Vineri, 2 martie
Rareş Totu's Midnight Sun & special guest Aminda la Clubul Ţăranului, la ora 21.00. Un concert cu totul special in doua parti. Excelenta solista clujeana Aminda, nominalizata la sectiunea "Revelatia Anului 2017" - Gala premiilor de Jazz - premiile Muzza pe 2017 va fi protagonista primului set cu conexiuni de la Etta pana la Susan Tedeschi trecand desigur prin Janis. Cel de-al doilea set va fi o dezlantuire a celor cinci instrumentisti pe ritmurile latino-rock ale lui Carlos Santana. Pe langa una din cele mai bune sectii ritmice din tara, adica Adi Tetrade la tobe si Paul Baciu la bas, ni se va alatura si extraordinarul percutionist cubanez Gilberto Ortega pentru a completa sunetul original, impreuna cu orga Hammond din 1959 manuita de Cosmin Farcas si chitara PRS model Santana cantata de Rares Totu. Rezervari: 021 310 8048. Pretul biletului: 35 de lei.
Green Hours prezintă George Baicea Blues Band, concert blues rock susţinut de George Baicea - chitară, voce, Catalin Rasvan – bass şi Nicu Georoiu – tobe. Intrarea e 25 de lei - achitat în avans, pînă în preziua evenimentului, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485, 30 de lei - achitat în ziua evenimentului (redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică - în limita a 6 locuri și cu rezervare prealabilă) + 4 locuri gratuite pentru studenții la Conservator - cu rezervare prealabilă la e-mail-ul de mai jos. Rezervări: # ideal din timp - pe concerte@greenhours.ro (cf. în max. 48 ore), # doar la urgenţă - 0788 452 485 (L-V: 11-18). Intrarea publicului se face începînd cu 30 de minute înainte de ora anunţată a evenimentului. Atenţie: la ora anunţată, locurile rezervate şi neocupate pînă atunci se pierd, fiind oferite doritorilor fără rezervări.
În club Quantic avem Festivalul Rezistența Electronică. Este un proiect ce însumează energia pasionaților de muzică electronică independentă din România. Acest gen muzical este încă prezent în industria muzicală națională și are un loc și rol special. Totodată, proiectul pune în evidență faptul că mai multe entități cu valori similare pot conlucra pentru un scop comun. Pentru această primă ediție și-au unit forțele: Munteanu (promoter de evenimente), formațiile Crowd Control, Omelette, Tourette Roulette și Karpov Not Kasparov. Lor li s-au alăturat Andrei Irode (și invitații săi) și Călin. Desfășurătorul evenimentului- 19:30 – acces public şi warm-up cu Călin, 20:30 - Crowd Control live act, 21:10 - Călin DJ set, 21:30 - Tourette Roulette - live act, 21:10 - Andrei Bucureci DJ set, 22:30 - Andrei Irode & invitații live act, 23:10 - Călin DJ set, 23:30 - Karpov not Kasparov live act, 00:10 - Călin DJ set, 00:30 - Omelette live act, 01:10 - Călin DJ set, 01:30 - All artists Jam Session, 02:00 - After-party cu Călin. Preț bilete: - 30 de lei în presale, 40 de lei la intrare. Biletele pot fi achiziționate în avans din rețeaua Bilete.ro.
Şatra B.E.N.Z, Macanache, Nane, Sunet Fin@Funk Rock Hotel 14, la Arenele Romane, de la ora 20.00. Biletele pre sale on line sunt disponibile pe iabilet.ro, 50 de lei acces general, 70 de lei Golden Circle. In ziua evenimentului la intrare 60 lei AG - 80 lei Golden Circle. Meet & Greet 150 lei -întalnire cu trupa favorita, autografe si cateva fotografii
Concert Reflex band la Londophone (str. Zalomit 2), de la ora 20.00. Dragoshel Ivancea – saxofon, Maryo Nicolas - voce şi Dragoş Ivancea - orgă sunt din 10 Prăjini, au crescut în sat de muzicieni dezrobiţi, unde pământul nu rodeşte altceva decât hore, sârbe, bpm pur. Sînt versaţi în petreceri, baluri şi alte ocazii domestice extatice. Nu rataţi. Suport artişti: 15 lei
Sâmbătă, 3 martie
Aniversăm 14 Ani de Underworld cu Dead Ceauşescus (foto) & Friends, în Under...str. Colţei 48. Vom asculta şlagăre din Epoca de Aur iar pe scena clubului vor urca The Dead Ceauşescus şi Raizing Hell. Pe 4 Martie 2004 faţa muzicii underground din Bucureşti avea să se schimbe pentru totdeauna, odată cu deschiderea clubului Underworld în P-ţa Kogalniceanu nr 3. A fost un club/bar cum nu mai văzuse Bucureştiul, unde puteai asculta de la punk/harcore până la metal, hip hop, reggae, electro. Printre formaţiile care au cântat aici: Zob, E.M.I.L, Luna Amară, Coma, Pistol cu Capse, Sport Sângeros 3, Blazzaj, Dance Trauma, Dead Ceauseşcus, Oliver, The Amsterdams, El Negro, H8, Nişte Băieţi, Pacha Man, Raku, Travka, Urma, Zebre, Cobe, Recycle Bin, La Plebe, Molotov Cocktail, Rotting Christ, Questions şi multi alti artişti din ţară şi străinătate. Din cauza chiriei exorbitante, clubul Underworld s-a mutat şi a funcţionat- un an- în Exil (în Spatele Pieţei Matache), după care, din aprilie 2010, s-a mutat în Colţei nr. 48, unde este şi acum, păstrând acelaşi profil: underground. Cu ani în urmă, în fostul club Underworld din Kogălniceanu, Gabby (liderul grupului Molotov Cocktail) împreună cu niste amici împătimiți de punk au avut ideea unui cover după “Holiday in Cambodgia”, pe care l-au intitulat “Holiday in Oltenia”. De la Dead Kennedys la Dead Ceaușescus- Și cum originalul era cântat de grupul californian Dead Kennedys, trupei noastre nu i-a fost greu să găsească titulatura adecvată, de Dead Ceuşescus. “La noi latura sarcastică e mult mai pronunțată decat la DK, ne putem compara cu ei doar într-o formă tragico-satirică”, spune Gabby, cel care a inventat Dead Ceaușescus, grup care va evolua în formula Gabby = Iubitul conducător -voce, Liv Decay= Coana Leana (Raizing Hell) - voce, Adi (The Nuggers)- chitară, George (Recycle Bin)- bass, X-u (Recycle Bin, Niște Băieți)- tobe. Coveruri punk style- Desi e alcătuit din componenți de la mai multe trupe punk, Gabby precizează că “nu e vorba de un supergrup, suntem toți amici, nu poți să fii tot timpul serios, iar despre politică și trecut, din când în când, trebuie să mai faci și un pic de haz!”. Dead Ceușescus are în repertoriu coveruri punk style după Ramones, Dead Kennedys, The Clash, Subhumans, Black Flag, Molotov Cocktail, X-Ray Spex, Sham 69, The Adicts. Balada lui Iliescu-Dar cel mai tare hit Dead Ceaușescus este o compoziție originală “Balada lui Iliescu” (“am petrecut multe nopți la Universitate în '90, înainte și după mineriade...”, își amintește Gabby). Tot el continuă “Vreau să precizez că noi nu suntem și nu vrem să fim o trupă. Ne distrăm și atât... pe seama noastră într-un fel, pentru că unii dintre noi (eu sigur!) am crescut în regimul de tip stalinist de la noi, no future, no hope!”. Acces public- ora 21.30, intrarea- 15 lei (include un shot).
În club fabrica are loc cea de-a patra ediţie a "Psychosounds Metal Ladies Night", o seară specială dedicată doamnelor si domnisoarelor, trupele participante avand cel putin o prezenta feminina in componenta. Concertele sunt susţinute de: VISIONS OF MADNESS (una dintre trupele noi, dar ce deja si-au impus stilul), FATAL CLICHÈ (ce revine dupa doi ani in Bucuresti, italienii fiind prezenti si la cea de-a doua editie), LINEAR DISORDER (una dintre tinerele trupe ce promit) si AEON SUN (revelatia scenei sibiene). Biletele sunt, pe iabilet.ro: presale 1 primele 100 de bilete : 15 lei ; presale 2 de la biletul 101 pana pe 2 martie 2018 inclusiv : 20 de lei; la intrare : 30 de lei.
Concert rock la Evarză (str. Pictor Marcel Iancu nr. 10), de la ora 20.30. Primavara începe in forta, avandu-i ca invitati pe prietenii de la grupul Barock, care promit o seara incendiara. Suport artişti-20 de lei.
Green Hours prezintă You Must Believe In Spring, cu Maria Răducanu – voce şi Sorin Terinte – pian. Jazz, fado, blues și, lăutărești... șoptite și chinuite, de dragoste și primăvară toate. Biletele, în număr limitat (60) sunt disponibile exclusiv online, pe Bilet.ro şi costă 70 de lei + pentru studenți și/sau pensionari, - cu rezervare prealabilă pe concerte@greenhours.ro, 6 bilete la 35 lei.
În Trollo Bar (Şos. Viilor 11) cântă Acoustic Duos, de la ora 21.30. Nadia Anglel şi Marin Căpăţînă sunt doi tineri, care au cu totul ceva special in muzica lor, cu acorduri fine de chitara si o voce calda, care sigur va vor ramane in minte multa vreme.
Boogie Bar ne invită la Vinilarium de martie, #târgul de #discuri de #vinil devenit deja tradițional. Pasionații de muzică în format analog vor putea alege dintre cele peste 5000 de titluri care vor fi expuse, din toate genurile: de la jazz, rock si blues la muzica electronică, disco, pop sau lautarească. Bineînțeles, operă, muzică clasică, poveștile sau piesele de teatru vor fi si ele prezente. Veți găsi discuri noi si second hand, iar amatorii de schimburi sunt și ei bineveniți. De asemenea, va fi disponibil și un stand cu accesorii pentru ascultat muzica pe vinil (perii pentru disc sau ac, soluții de curățat, folii și plicuri de protecție, mașini de spalat discuri etc). Accesul este liber iar programul de funcționare este între orele 11.00 si 18.00.
Sala Palatului este găzda unui concert în memoria Mădălinei Manole, la care participă Mirabela Dauer, Alexandru Arșinel, Maria Dragomiroiu, Gabriel Dorobanţu, Anastasia Lazariuc, Aurelian Temișan, Mihai Constantinescu, Nico, Romică Țociu și Cornel Palade, Annes, Daniel Iordăchioae, Anca Țurcașiu, Alesis, Jean Paler, Oana Sîrbu, Carmen Rădulescu, Silvia Chifiriuc, Maria Crăciun etc. Biletele sunt VIP - 200 lei, Categoria I - 150 lei, Categoria II - 100 lei
Halo, din Coreea de Sud, revelația muzicii k-pop, concertează în premieră în România la Palatul Național al Copiilor, începând cu ora 19:00. Biletele sunt Categoria I (VIP) - 300 lei, Categoria II - 150 lei, Categoria III - 100 lei.
Duminică, 4 martie
Adrian Naidin este Antitristul (titlul emisiunii de la Smart FM, miercuri de la ora 20) şi cântă la Green Hours, de la ora 20.00. Uneori sună ca o întreagă orchestra, alteori șoptește sau îngână versuri. Strălucitor în partiturile clasice, ingenios și tehnic în jazz, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin explorează, delicat, dispoziții și nuanțe, pentru a ajunge la esențe. Naidin își spune povestea, fie în cheia jazz-ului inspirat dintr-un filon etno autentic, fie dând sensuri noi compozițiilor imaginate de Bach, Brahms sau Paganini. ”Antitristul”, controversata denumire a noului concert oferit de violoncelistul Adrian Naidin, își are originile în modul în care se raportează artistul la propriile încercări oferite de destin. Adrian Naidin este o fire pozitivă și dacă reușești să-l cunoști, fie ca prieten, fie prin arta sa interpretativă, vei realiza că fiecare clipă petrecută cu el poate fi considerată o bună terapie împotriva tristeții. Aerul fresh, energic și spontaneitatea artistului, cu fiecare melodie care-i străpunge gândul, crează pe scenă instantanee magistrale. În ultimii ani, Adrian Naidin și-a fidelizat un număr impresionant de admiratori, împreună cu care savurează și explorează muzical în toate concertele sale. Biletele sunt: 30 de lei - achitat în avans, pînă în preziua evenimentului, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485, 40 de lei - achitat în ziua evenimentului (redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică - în limita a 6 locuri și cu rezervare prealabilă pe concerte@greenhours.ro) + 4 locuri gratuite pentru studenții la Conservator - cu rezervare prealabilă pe concerte@greeenhours.ro.
Ducu Bertzi susține un concert la Sala Dalles, de la ora 19:00.Biletele sunt 45 de lei, acces general.