Unde mergem? Concerte din weekend

08 Dec 2017 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 8 decembrie

Ne întâlnim pentru prima dată într-un show memorabil în club fabrica alături de CRIZE, Linear Disorder și Valak band. La evenimentul organizat de Rock/Metal, primele 112 bilete au preț promoțional - 15 lei și pot fi achiziționate cu un simplu mesaj direct pe pagina trupei. Presale 2 - 20 lei, urmând ca în seara concertului, la intrare biletul să coste 25 lei.

Cristina Nemerovschi și NAVI vă așteaptă în mansarda de la Cărturești Verona, la o întâlnire cu romanul Dresoarea și cu albumul Songbird. Pentru că luna decembrie este mai frumoasă alături de o carte captivantă, și pentru că o lectură merge cel mai bine cu o coloană sonoră de vis pe fundal, vom avea și concert și lansare de carte. Albumul Songbird se poate comanda de aici: http://carturesti.ro/muzica/cd-navi-songbird-2017-1982206. Dresoarea cu autograf se găsește aici: http://www.hergbenet.ro/carte/dresoarea-cristina-nemerovschi

Trupa Alternosfera cântă la Arenele Romane, de la ora 20:00, in deja clasicul show sold out de sfârșit de an, pentru al patrulea an consecutiv. Biletele se găsesc pe iabilet.ro și in rețeaua iabilet.ro/retea aici dar si la intrare: https://www.iabilet.ro/bilete-concert-alternosfera-la-arenele-romane-29739/. Alternosfera este o formaţie de rock alternativ, înfiinţată în decembrie 1998 la Chişinău. De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte în România şi Republica Moldova, lansând cinci albume şi un EP.

Horia Brenciu susține trei concerte de Crăciun la Sala Palatului, pe 8, 9 și 10 decembrie,  începând cu ora 20:00. Biletele sunt VIP - 200 lei şi Categoria I - 150 lei. Peste 50 de artiști vor urca pe scenă alături de cântăreț. Orchestră, balet, invitați speciali și membri ai familiei vor completa imaginea acestui spectacol.

Sâmbătă, 9 decembrie

Lydia Lunch cântă  în Club Control, de la ora 21:00. Artista își promovează albumul live RETROVIRUS, fiind însoțită de proeictul omonim, format din chitaristul Weasel Walter (The Flying Luttenbachers, etc.), bassistul Algis Kizys (Swans, Foetus) și toboșarul Bob Bert (Sonic Youth, Pussy Galore, Chrome Cranks). Setlistul traversează muzica Lydiei, trecând prin proiectul "Teenage Jesus and the Jerks", albumele "13.13" (1981) sau "8-Eyed Spy" (1981, Teenage Jesus and the Jerks) și colaborarea "Shotgun Wedding", prin debutul discografic solo "Queen of Siam" (ZE Records, 1980) și diverse alte proiecte. Intrarea este 30 de lei

Bucovina susține tradiționalul concert de sărbători la Arenele Romane. Alături de Bucovina, pe scenă vor mai urca StoneLight, E-An-Na și Alekto. Biletele sunt Acces general (earlybird) - 50 lei. Bucovina Fanpack (supliment valabil cu bilet deja cumpărat. Include: afiș color (cu autograf), brățară textilă, acces în locație cu 30 de minute înainte de deschiderea porților) - 35 lei. Program: Acces - 19:30, StoneLight - 20:00 - 20:30, E-An-Na - 21:00 - 21:40, Alekto - 22:10 - 22:50, Bucovina - 23:20 - 00:50.

În curtea de la Expirat, sunteţi invitaţi la cea de a doua ediţie Merch Day, de sezon, adică ediția de iarnă. “Dorim să aducem, poate pentru prima dată în istoria acestui tip de market, produsele din portofoliile noastre într-un singur spațiu, ca să aveți de unde alege. Merch Day este un concept unic în ţară care se adreseaza faniilor trupelor din România şi susţinătorilor brandurilor autohtone de streetwear. Merch Day 2 - Winter Edition înseamnă: Lansări de colecţii noi. Reduceri pentru colecţiile existente. Reeditări ale colecţiilor si produselor de success. Lansări de produse noi, de sezon. Socializare şi voie bună. Shops & Brands, Dark Side.Merch Division https://merch.dark-side.ro/, Skandal , https://www.facebook.com/skandal.ro, Bărboși, https://www.facebook.com/barbosi.romania, NERV,  https://www.facebook.com/nervwear, Funride , www.funride.ro || https://www.facebook.com/funride.shop, KEMWEAR https://www.facebook.com/kemwear, Paga Shop, https://www.facebook.com/pagashop.ro, GetMusic Ro, www.facebook.com/getmusic.ro, Kryptonited Z.inc, https://www.facebook.com/kzincro.

Concert Jazzappella în Parcul Sebastian, de la ora 19.00. În parcul lui Mos Craciun vom asculta cântece de Crăciun, colinde, muzică pentru copii și părinți, în acorduri de jazz, totul fără instrumente. A cappella. Jazzappella aduce bucuria sărbătorilor în inima voastră. Intrare liberă.

Duminică, 10 decembrie

Implant Pentru Refuz (foto) susține un concert acustic la Clubul Țăranului Român, începând cu ora 20:00. Grup fondat în Timișoara, în 1995, IPR a crescut de-a lungul timpului printr-un sunet mereu proaspăt și versuri atent conectate la realitate. Cu o muzică sensibilă, dar, în același timp, plină de energie, Implant pentru Refuz scrie o poveste complexă în cultura muzicii contemporane românești. Formația are la activ opt albume, a susținut numeroase concerte și a cântat în deschidere la Korn, Megadeth, Soulfly, 25 ta Life, Clowfinger, Deftones, Sick of it all, Cradle Of Filth, The Exploited, Dog Eat Dog. Implant Pentru Refuz înseamnă Octavian "Vita" Horvath (voce), Valentin "Freaky"Popescu (chitară), Răzvan "Meshu" Nicov (chitară), Czifrak "Pista" Ștefan (bass), Alexandru Hera (tobe). Biletele sunt 30 de lei.

Concertul "Crăciun pentru toți" are loc la Ateneul Român, începând cu ora 19:00. La această a 19-a ediţie a concertului, pe scenă vor evolua artiști de marcă care își unesc măiestria pentru o cauză nobilă. Oana Andra (mezzosoprană), Adriana Gheorghișor (soprană), Alexandru Constantin (bariton), dansatorii Korina Petrescu și Valentino Luca și trupa Traffic Strings vor încânta publicul cu un program muzical divers, dinamic și încântător. Din fondurile strânse în urma vânzării biletelor, copii talentați din liceele de muzică din țară, cât și instituțiile de învățământ al căror obiect de activitate este pregătirea tinerilor pentru această profesiune nobilă vor primi instrumente muzicale, accesorii și partituri. Biletele sunt Categoria 1 - 100 lei şi Categoria 2 - 80 lei.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră