Unde mergem? Concerte din weekend

30 Iun 2017 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 30 iunie

La festivalul Shine, astăzi şi mâine, cântă la Arenele Romane: Three Days Grace, Subcarpati, Alternosfera, Vita de Vie, Suie Paparude, E.M.I.L., Coma, Luna Amara, Am Fost la Munte si Mi-a Placut, Jinxy Von D’ers, Umbra, Next Ex, Arthur si Mouse N Monkeyz. Programul festivalului aici: http://bit.ly/Shine-2017. In ziua concertului, la intrare, biletul de o zi (Acces General)  costă 90 de lei.

Schimbul 3 by Adrian Ordean concertează de la ora 21.30 în Yellow Club, în actuala formula Adrian Ordean compozitor si chitara, Marian Mihailescu bass, Alexandru Ardelean chitara, Razvan Gorcinski tobe şi solist vocal Codrut Croitoru. Intrarea este 25 de lei şi în cadrul evenimentului puteti achizitiona cartea scrisa de Adrian Ordean 'După ani şi ani...", lansata in weekendul trecut la Sibiu, cu autograf live. Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro si in oficiile Postei Romane semnalizate Bilete.ro, in magazinele Germanos si InMedio dar si la Clubul Yellow. Rezervari la nr 0771.565.459 si 0799.952.894.

La Paque Bistro & More (Blv. Pache Protopopescu nr.60), de la ora 20.00, trupa Dor cântă muzica romaneasca autentica, coveruri celebre si folk vesel cu tâlc. Dor înseamnă Dorin Andone-voce, chitara, violonistul Razvan Pisau, solista Danna Zamfirescu si Jack Rock - tobe. RSVP 0722.330.607. Intrarea- 25 de lei.

Concert Balkan Taksim la Food Hood (Strada Şelari 4), de la ora 21.00. Trupa vă așteaptă cu un set exploziv de turco-balcanisme interpretate la saz turcesc, cobză, darbuka și tot felul de clape, butoane sau pedale. Sașa-Liviu Stoianovici - corzi de prin Balcani și Anatolia, Cosmin Postolache - clape și bass, Cosmo – darbuka. Tradiționalul tabac din Macedonia va sta la locul său, pe farfurioară. Va fi cu autoservire. Bilet de intrare: 15 lei.

Eyedrops va susține un concert la Grădina cu filme, începând cu ora 20:30, intrarea fiind  26,14 lei. Eyedrops înseamnă Paul "Paicu" Manolescu (voce), Andrei Marica (voce, chitară), Adrian Maraloiu (tobe), Cătălin Constantin (bas), Dragoș Strat (chitară) și Miche Marcu (producător). Eyedrops au luat fiinţă în 2011 și un an mai târziu au înregistrat primul single "Love Download". În luna aprilie a acestui an, Eyedrops a lansat albumul "Prezent".

Între 30 iunie și 2 iulie in Herăstrău, la Roaba de Cultură, la Bucharest Food Festival - Gourmet Edition,  vor urca pe scena câteva dintre cele mai interesante proiecte muzicale românești, cu muzică lounge și concerte live de jazz, electro swing sau blues. Line-up: 30 iunie- Mara & Live Band, 1 iulie – Breeze, 2 iulie- Irina Sârbu & Live Band. DJ: Bogdan Stratulă - Urban Sunsets. Program eveniment: Vineri: 16:00 - 23:00, Sâmbătă și Duminică: 13:00 - 23:00. Official Hashtags: #BucharestFoodFestival și #BFF2017. Intrarea este liberă.

 

 

Sîmbătă, 1 iulie

De la ora 19.30, Green Hours prezintă: Nightlosers- Unplugged. Formaţia Nightlosers (foto) s-a înființat în 1994 şi este cunoscută pentru muzica ce combină bluesul american cu elemente de folclor ardelenesc. În cei 20 de ani de existență a concertat în SUA, Canada, Cuba, India, și în mai toată Europa. Sunt cunoscuți de publicul larg datorită pieselor ”Bețivan Ratat” și ”Dragostea-i ca și o râie”, piese ce reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei prezent și el în concertele live, unde pasajele de blues se îmbină natural cu muzica traditionala autentica ardelenească (țigănească, ungurească & românească). Concertul de sâmbătă promite momente de rhythm & blues acustic, tradițional, bluegrass ... iar tehnicitatea violonistului / chitaristului Jimi Laco induce de obicei o stare de euforie având un vibe jazzy, ușor psihedelic. Intrarea este 30 de lei.

Pe terasa Hard Rock Cafe, de la ora 22.00, avem un concert plin de ritm şi energie cu trupa Over. Va fi “o seară de neuitat, cu piese pop rock puternice şi explozive, hituri celebre din repertoriul Pink Floyd şi acorduri de blues, numai bune pentru dans. Over Band reuneşte patru muzicieni cu experienţă, care cuceresc publicul prin repertoriul variat, interpretarea autentică şi dăruirea cu care transformă fiecare apariţie într-un adevărat spectacol”. Intrare liberă.

La Have a cigar, (Strada Dianei 11) se închide sezonul de vară al târgului de vinyl cu o petrecere / târg de vinyl pe terasă. “Programul evenimentului este unul foarte relaxat. Ne strangem la o bere rece si la o discutie relaxata despre muzica ascultata pe vinyl. La final, daca ne-au mai ramas bani in buzunar, poate achizitionam si cateva discuri. Program: discuri de rascolit, aproximativ 5000 de titluri, schimburi de discuri (cei care vor sa schimbe discuri sunt bineveniti), muzica învârtită pe vinyl cu #ToniMusic, vouchere cu 10% discount pentru orice produs cumpărat de la AVmall.ro, bere rece, burgeri gustosi, atmosfera de vacanţă”. Detalii la telefon 0769. 601.111.

La Food Hood (Strada Şelari 4), sâmbătă şi duminică are loc T-shirt Fest, singurul festival din România dedicat exclusiv tricourilor. Născut din dorința de a-i aduce împreună pe toți cei care împart pasiunea pentru cel mai popular obiect vestimentar- tricoul- festivalul are în program următoarele momente muzicale: sâmbătă - DJ Bully, duminică - concert The Kryptonite Sparks, Bogdan Munteanu - dj set. Intrare liberă.

Duminică, 2 iulie

De la ora 19.30, la Ceainaria ARTea (Str. Amiral Vasile Urseanu nr.1) avem Jazz Summer Time- Concert Live de Jazz cu Mădălina Mantu. Mădălina a cântat mai bine de 20 de ani în Germania, iar decizia ei de a reveni în ţară, ne bucură pe noi, cei care o ascultăm, o îndrăgim, o iubim. Mădălina va interpreta melodii cunoscute din jazzul standard și musicaluri de excepție, având în repertoriu piese precum: Music of the night, Sentimental Journey, Blue Moon, Smile, Fantoma de la Operă și multe altele. Suport artistic: 25 lei. Rezervari: 0773 303 113 (intre 14-22)

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră