Vineri 13 mai
În club fabrica şi alături, în B52, de astăzi până duminică se desfăşoară Alt Fest, singurul festival alternativ din România, ce are la bază pasiuni precum muzica, arta tatuajelor și sporturile extreme. Trupele participante sunt Vița de Vie, Coma (light), ZOB (acustic), H8, Omu Gnom, Days of Confusion, Rock n Ghena, Tourette Roulette şi NoruNegru.
Tot de vineri până duminică, la Verde Stop, din Barbu Văcărescu nr. 161-164 are loc BurgerFest 2016, unde cântă următoarele trupe Temple Invisible, The Mono Jacks- vineri, Mr.jurjak, Les Elephants Bizarres-sâmbătă, Basska şi ROA- duminică.
În clubul Time in este Time for Jazz and Wine cu Mǎdǎlina Petre & Guests, cele două invitate speciale ale Mǎdǎlinei fiind Raluca Stoica – voce şi Roxana Stroe – chitarǎ
La clubul Ţăranului avem concert Partizan, în varianta Acustic. Este povestea unor prieteni îndrăgostiţi de frumos: Suedezu şi Artan, proiect artistic la care a pus cu voioşie umărul, vioara şi poveştile, Sergiu Corbu Boldor.
În Rclub din strada Sfântul Ştefan nr. 13, în seara de 13 mai, Ţapinarii prezintă concertul spectacol intitulat "Trubaduri pentru divorţuri"
Sâmbătă 14 mai
Unul dintre marii trompetişti ai lumii, Paolo Fresu, împreună cu chitaristul american Ralph Towner susţin un concert de jazz fusion la Sala Radio. Cei doi au înregistrat în 2010, albumul Chiaroscuro, din care vor cânta sâmbătă, plus în formula de duo vor prezenta şi piese înregistrate de Fresu alături de cvintetul sau.
De la ora 20.00 Green Hours prezintă concertul George Baicea Electric Blues Band. George Baicea – chitară, voce, Cătălin Răsvan – bass şi Nicu Georoiu – tobe. Spiritul şi culoarea anilor '70 respiră prin soundul blues rock al trupei, în a cărei exprimare de-a lungul unui spectacol se regăsesc şi elemente moderne de funk, jazz și nu numai. Un show unic...de fiecare dată.
În noul spaţiu de spectacole de la UNTEATRU, sâmbătă, de la ora 21.00, e seară de concert. Concert Maria Răducanu şi Maxim Belciug. Sau, parafrazând un titlu mai vechi, să cânţi Purcell într-o ţară a manelelor... Dar nu vă speriaţi: nu va fi numai Purcell. Va fi şi Lorca, în ecouri de flamenco. Vor fi şi vişini înfloriţi. Şi dor. Şi jale. Zefiri şi trandafiri. Şi viersuri pe ruseste. Poate chiar un pic de Esenin. Cântec din cântec... Bătrân cobzar, să-mi cânţi şi din chitară. Să-mi cânţi ce ştii mai bine...
Pe 14 şi 15 mai, la Gradina Sticlarilor, este târgul Mânecă din cânepă, unde, pe lângă ceaiul de cânepă, pâinea sau ciocolata cu semințe de cânepă vor cânta live trupele Cats on the Roof și Space Needle. Mai mult decât atât, DJ Olah va întreține atmosfera în cele două zile.
Quantic Pub 2 ne invită la o seară de metale alături de formaţiile : The Boy Who Cried Wolf, Concurrency in Knowledge, Rapture şi Bulletproof.
Cyfer Organ Trio, alcătuit din Călin Cyfer (chitară, voce), Adi „Tzoaie” Stoenescu (claviaturi) și Sabin Tarabega (tobe) prezintă în clubul Ţăranului un concert de funky-blues-jazz. Ei vor interpreta într-o manieră proprie standarde de blues şi jazz sau piese scrise de Cyfer.
Duo-ul britanic Bondax va concerta la Terra Events Hall. Creatori ai hiturilor ”Gold”, ”All I See” și ”Giving It All”, Bondax au cucerit o multime de fani in lumea intreaga. Seara de primăvară va fi completată de proiectul jazzy Soundopamine, Amber Amber și Andreea Veder.
Duminică 15 mai
Hanno Hofer- voce, chitară, Liviu Pop-tobe şi Raul Kusak- orgă Hammond alcătuiesc BluesCore (foto), un proiect de blues iniţiat de toboşarul de origine romana, stabilit in Statele Unite, Liviu Pop. Cei trei propun o incursiune muzicala in cele mai importante perioade si locuri in care s-a nascut si a evoluat blues-ul american, cu un pronuntat accent pe improvizatie si imprevizibil.
Concertul The Storrytellers- The Real Acoustic Harmonica & Guitar Blues Experience are loc în Grădina Floreasca (Bd. Mircea Eliade nr.16). Este vorba despre chitaristul şi vocalistul Florin Giuglea care cântă în formulă de duo cu Marcian Petrescu- muzicuţă.