Între 7 şi 9 octombrie a.c. urmează să aibă loc în Indio, California un festival epic, de trei zile, în care vor urca pe aceeaşi scenă, Bob Dylan şi Rolling Stones-vineri, Neil Young şi Paul McCartney-sâmbătă, The Who şi Roger Waters-duminică (proiect de program).
Negocierile sunt avansate
Potrivit Los Angeles Times, organizatorii faimosului Coachella Music Festival (Goldenvoice) sunt în “negocieri avansate” cu cei şase titani ai muzicii rock pentru a urca pe aceeaşi scenă, la Empire Polo Field, unde se desfăşoară festivalul Coachella, în weekendul 7-9 octombrie. Billboard a adăugat că se discută şi repetarea mega concertului în alt weekend iar New Musical Express a precizat că fiecare din cei şase va primi 7 milioane de dolari.
Fiecare va cânta cel puţin două ore
Managementul artiştilor implicaţi au confirmat pentru Los Angeles Times că planurile pentru acest mega show sunt „aproape de finalizare” iar Elliot Roberts (managerul lui Neil Young) a declarat: “acest afiş este atât de special, din mai multe puncte de vedere, mai ales că a doua şansă să-i vezi pe toţi împreună nu se va mai ivi niciodată“. Spre deosebire de alte festivaluri, în care participanţii au recitaluri reduse, de această dată cei şase vor avea spectacole complete (de aproximativ două ore, fiecare).